Moody’s a atacat mecanismele financiare de apărare ale zonei euro, iar BCE le cere politicienilor să iasă din „lumea basmelor“
Una dintre cele mai mari temeri ale zonei euro s-a adeverit după ce Moody's, una dintre marile agenții de evaluare financiară, a atacat ratingurile fondurilor de salvare ale uniunii monetare. Deși, așa cum au demonstrat alte decizii similare, penalizarea este pur simbolică, aceasta evidențiază că problemele zonei euro se agravează, situație sugerată și de Banca Centrală Europeană, cel mai puterni…
Agenția de evaluare financiară Moody’s a redus cu o treaptă ratingurile ESM și EFSF de la Aaa, cel mai bun calificativ posibil, la Aa1. Agenția își motivează decizia, care urmează reducerii ratingului suveran al Franței, prin legăturile strânse dintre mecanismele de finanțare și pericolele pe care le au în față cei mai importanți contribuabili ai acestor fonduri. Franța este unul dintre puținele state din zona euro care mai aveau calificativ maxim și de aceea unul dintre pilonii de bază ai ESM și EFSF. Aceste mecanisme au ca scop stabilizarea zonei euro prin furnizarea de asistență financiară pentru statele cu probleme. Noile calificative au perspective negative, semn că nu sunt exluse alte retrogradări, scrie Thomson Reuters.