Home Actualitate Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se...
Actualitate

Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se în mașina fiului cel mare al lui Adrian Năstase: Până luni mă gândesc dacă mai vreau să fiu ministrul Justiției - AUDIO

Judecătoarea Mona Pivniceru, propusă să conducă Ministerul Justiției, a fost fotografiată în timp ce se urca în autoturismul fiului cel mare al lui Adrian Năstase, potrivit unor imagini difuzate joi de România TV.

Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se în mașina fiului cel mare al lui Adrian Năstase: Până luni mă gândesc dacă mai vreau să fiu ministrul Justiției - AUDIO
Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se în mașina fiului cel mare al lui Adrian Năstase: Până luni mă gândesc dacă mai vreau să fiu ministrul Justiției - AUDIO · Foto: Business Magazin

Fotografiile ar fi fost realizate în urmă cu câteva zile, când mașina lui Andrei Năstase a transportat-o pe Pivniceru într-un bloc din Capitală, unde locuiesc mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform România TV.

Contactată de gândul, Mona Pivniceru, care a fost propusă de Victor Ponta pentru postul de ministru al Justiției, a declarat că nu știa că mașina în care s-a urcat este a lui Andrei Năstase.

“Sunt niște imagini care arată că nu suntem liberi în această țară. Abia acum am aflat că este mașina lui Andrei Năstase. Nu știam în ce mașină mă urc. De unde să știu eu a cui e mașina? A venit cineva să mă ia de la mine până la tine și punct. Nu am întrebat eu a cui e mașina. Ce era să fac eu, să îl dau jos să îl interpelez: «Cine ești? Cine e mama? Cine e tata?» M-a sunat Mariana Alexandrescu”, a declarat Mona Pivniceru, pentru gandul.info.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună