Misterul relației dintre bănci și economia României: Deși intermedierea financiară scade, PIB-ul crește și băncile fac cele mai mari profituri din UE
Intermedierea financiară, respectiv raportul soldului creditelor în Produsul Intern Brut (PIB), a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, de 25%, în ciuda unui profit record înregistrat de sistemul bancar în anul 2022.
Intermedierea financiară, respectiv raportul soldului creditelor în Produsul Intern Brut (PIB), a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, de 25%, în ciuda unui profit record înregistrat de sistemul bancar în anul 2022. În același timp, ponderea activelor bancare în PIB a scăzut la 50%, după ce în perioada 2020-2021 a dat semne de creștere.
În ultimii cinci ani, intermedierea financiară în România s-a menținut aproximativ la același nivel, dând semne de creștere în perioada 2020-2021 și ajungând la cel mai mare nivel, respectiv 27,3%, în anul 2021. În linie cu intermedierea financiară și nivelul activelor în PIB a crescut la cel mai mare nivel în 2021, de 53,9%.
Deși evoluțiile păreau promițătoare, anul 2022 fiind un an în care s-a bătut recordul profitului din sistemul bancar, paradoxal intermedierea financiară și activele bancare în PIB au scăzut simțitor.
„Pentru că vedem că intermedierea financiară scade, creditarea scade și creditarea scade ca active din PIB, acestea sunt semne clare că economia ar trebui să scadă în perioada următoare“, spune Dragoș Cabat, analist economic.
Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen, spune că mediul acesta inflaționist foarte puternic anul trecut a ținut PIB-ul nominal destul de sus.