"Minte-mă frumos" este filmul românesc nr. 1 la box office în 2012 (VIDEO, FOTO)
În doar două luni de la lansarea în cinematografe, comedia romantică "Minte-mă frumos", distribuită de MediaPro Distribution, a reușit să depășească orice așteptări și a înregistrat venituri de peste 956.000 lei, cu 55.629 de spectatori până în prezent, devenind astfel cea mai profitabilă lansare de film românesc din ultimii 10 ani.
Cu o distribuție impresionantă, avându-i ca protagoniști pe Diana Dumitrescu și Andi Vasluianu, “Minte-mă frumos” relatează o poveste modernă, plină de umor, care a cucerit publicul român în doar câteva zile de la lansare. Astfel, în primul weekend, filmul a adus în sălile de cinema nu mai puțin de 14.011 spectatori și venituri de aproximativ 229.000 de lei, înregistrând cele mai bune rezultate din ultimii ani pentru un debut de film românesc.
După acest record, comedia a continuat să cucerească inimile românilor, care au venit în număr impresionant la întâlnirea cu actorii preferați din caravana organizată în orașele Timișoara, Arad și Cluj. Aici, actorii Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Marius Damian, regizorul Iura Luncașu și producătorul Ducu Ion au semnat autografe, au făcut poze și au răspuns întrebărilor publicului prezent.
“Minte-mă frumos” spune povestea a doi tipi simpatici din București, care duc o viață cât se poate de neobișnuită. Dani (Andi Vasluianu) e part-time furnizor de servicii IT și part-time gigolo, iar Toni (Marius Damian) e hacker iscusit care își înșeală partenerul de viață – computerul – cu o fată cunoscută pe Internet, Oana (Antoaneta Zaharia).
“Minte-mă frumos” (GALERIE FOTO)
Dana (Diana Dumitrescu) și Oana, ucenice cofetare și colege de apartament, sunt cum nu se poate mai diferite. Dana, fata senzuală, sucește capetele bărbaților oriunde apare, pe când Oana iubește foarte mult prăjiturile, de unde și formele mai rotunjoare. Și cum era de așteptat, când discuțiile lungi pe chat nu pot rămâne veșnic virtuale, Toni și Oana își dau întâlnire față-n față. Dar există o problemă majoră: Toni nu seamănă deloc cu poza de profil, iar Dani ajunge la întâlnire în locul lui. Dar oare la întâlnire se prezintă chiar Oana? Sau fiecare dintre cei patru minte frumos?
De neratat este și apariția Loredanei Groza, în rol de patroană severă a Academiei de ciocolată, care predă ucenicelor arta savarinei, iar în particular, este ea însăși ucenică a Marchizului de Sade, cu tocuri înalte, costumație din latex și atitudine provocatoare.
Cu actori carismatici, replici amuzante, răsturnări de situații și o poveste foarte actuală, “Minte-mă frumos” este o comedie marca MediaPro Pictures, care în urma performanțelor înregistrate pe marile ecrane se poate lăuda cu titlul de cea mai de succes producție românească din ultimii ani.