Ministrul pentru IMM-uri vrea să trimită directorii din minister să lucreze o zi pe lună într-un IMM
Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, Florin Jianu, vrea ca directorii din departamentul pe care îl conduce să-și petreacă o zi pe lună în cadrul unei firme mici și mijlocii pentru a identifica problemele cu care se confruntă acestea.
“Vreau să implementez un program drag mie – antreprenor pentru o zi – prin care vom lua șefii direcțiilor din cadrul Ministerului nostru și îi vom trimite să-și petreacă o zi pe lună într-o firmă mică și mijlocie. Vom propune ziua de 25 a fiecărei luni pentru această acțiune. Inițiativa are ca scop să-i aducem pe directorii noștri mai aproape de realitate. Sperăm că odată întorși în minister, acțiunile și deciziile acestora vor fi mai aproape de nevoile întreprinzătorilor”, a declarat luni Jianu, la o conferință de lansare a unui program de susține de înființare a firmelor mici și mijlocii.
Programul, denumit România Hub, presupune asistență, pregătire antreprenorială, mentorat și consultări public-private și este dedicat întreprinzătorilor, celor care vor să-și deschidă o afacere, dar și studenților și elevilor.
Prin acest program, Departamentul pentru IMM, mediu de afaceri și turism va pune la dispoziție spațiile, infrastructura, baza materială și personalul ale oficiilor teritoriale, pentru ateliere de lucru, întâlniri consultative, cursuri și alte activități similare, care au ca obiectiv dezvoltarea capacității antreprenoriale și creștere competitivității pe piața locală și internațională a IMM-urilor.
“România nu stă bine la capitolul competitivitate, iar prin acest tip de programe putem contribui la creșterea competitivității. Pentru cei care au firme acest program este util pentru că vor afla informații despre programele de finanțare, despre reglementările legislative. Obiectivul este de poziționa România ca națiune favorabilă start-up-urilor”, a arătat Jianu.
Totodată, în cadrul acestei inițiative vor fi încheiate parteneriate cu organizații guvernamentale și neguvernamentale în baza cărora se va oferi consiliere celor interesați.
Activitățile vor avea loc atât în București, cât și în cadrul celor opt sedii România Hub din țară, timp de 12 luni.