Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, deschide conferința ZF pe tema fiscalizării economiei
BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, va vorbi, vineri, în deschiderea conferinței "Cum «albim» economia și creștem încasările la buget?", organizată de Ziarul Financiar, începând cu ora 9.00, la Hotel Marriott din Bucuresti, Salon D.
Tot în deschidere va lua cuvântul președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, invitat special al conferinței fiind Todd J. Zywicki – Editor, Supreme Court Economic Review, George Mason University School of Law. Ceilalți speakeri sunt Cosmin Vladimirescu – Country Manager MasterCard Romania, Florin Dănescu – președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB și Daniel Anghel – Membru în Board-ul FIC.
Conform statisticilor europene (Eurostat), Romania se clasează pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește gradul de colectare a veniturilor bugetare raportat la PIB, cu consecințe asupra creșterii procentului economiei subterane, care, potrivit calculelor Comisiei Europene, se ridică la 29,1%, fiind unul dintre cele mai ridicate din UE.
Astfel, un studiu publicat anul trecut arată că România se află pe locul doi în ceea ce privește nivelul economiei subterane ca valoare absolută în Europa de Est, cu aproape 40 mld. euro în 2013. În același timp, gradul de utilizare a plăților electronice din totalul plăților efectuate în Romania este de doar 6%, cel mai scazut în UE, după Bulgaria.
Potrivit unui comunicat al Ziarului Financiar, se poate observa corelația între gradul de dezvoltare a plăților electronice într-o țară, nivelul economiei gri și gradul de colectare. O propunere legislativă guvernamentală recentă prevede limitarea plăților cash și a comisionului interbancar și este vazută ca o soluție la dezvoltarea plăților electronice.
În acest context, Ziarul Financiar aduce la aceeași masă factori de decizie, specialiști și reprezentanți ai marilor companii ce activează în domeniul financiar, la o dezbatere asupra dezvoltării plăților electronice ca soluție la fiscalizarea economiei cu efecte vizibile în îmbunătățirea gradului de colectare, trecând în revistă și experiența din alte țări.