Ministrul Energiei: Am reușit să reducem de la 120.000 la 60.000 numărul consumatorilor deconectați de la curent din cauza zăpezilor
„În ultimele 24 de ore, am reușit să reducem de la 120.000 la 60.000 numărul consumatorilor deconectați de la curent din cauza condițiilor meteorologice extreme”, a declarat duminică ministrul Energiei, Toma Petcu, după întrunirea unei noi ședințe a comandamentului special .
Comandamentul din cadrul Dispeceratului Energetic Național a fost convocat și duminică, pentru a treia oară după ședințele de vineri și sâmbătă.
„În județul Galați, numărul consumatorilor deconectați a scăzut de la 60.000 la 30.000, în Vaslui de la 50.000 la 22.000, în Bacău au fost 3.000, dar până deseară nu va mai fi niciunul deconectat, în Vrancea au fost 1.600 din care se vor rezolva peste 1.000 în această seară și restul în cursul zilei de mâine, iar în județele Iași și Brăila nu mai avem niciun consumator deconectat”, a spus Toma Petcu.
Ministrul Energiei a precizat că instituția va demara o analiză pentru a determina și cauzele tehnice ale acestor avarii, „dincolo de condițiile meteorologice”. Toma Petcu a reamintit că situația înregistrată în 21 aprilie a fost cu mult mai gravă decât cea înregistrată în vârful din această iarnă.
Vineri, ministrul Energiei a dispus convocarea Comandamentului din cadrul Dispeceratului Energetic Național „până când toate gospodăriile afectate în prezent vor fi reconectate la rețea”.