Ministrul elen al Muncii: Grecia vrea un acord cu creditorii, dar FMI insistă pentru reforme dure
Grecia vrea să își plătească ratele datoriilor din această lună și să încheie un acord cu creditorii internaționali pentru deblocarea programului de ajutor, dar FMI insistă pentru reforme dure în domeniul legislației muncii, a declarat luni ministrul Muncii, Panos Skourletis.
Skourletis a precizat totuși că reprezentanții FMI sunt mai flexibili în discuții decât oficialii europeni.
Autoritățile de la Atena trebuie să plătească FMI în această lună aproape 1 miliard de euro și au cerut autorităților locale și instituțiilor statului să își transfere lichiditățile la banca centrală pentru a-și putea respecta obligațiile financiare.
“Țara a ales să își respecte obligațiile și să ajungă la un acord cu creditorii. Încercăm să avem acei bani”, a spus Skourletis la televiziunea Mega TV.
Guvernul condus de premierul Alexis Tsipras se află sub o presiune tot mai mare, în țară și în străinătate, să ajungă la un acord cu creditorii europeni și FMI asupra unui nou program de reforme, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată.
Autoritățile de la Atena au reluat săptămâna trecută negocierile cu creditorii, pentru deblocarea restului de 7,2 miliarde de euro la care Grecia mai are dreptul din programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro convenit cu Uniunea Europeană și FMI.
Skourletis a arătat că FMI nu cedează în privința cererilor sale pentru reforme ale legislației muncii, care ar trebui să includă reduceri ale pensiilor și concedieri în masă, și se opune planului guvernului de stînga de creștere a salariului minim.
“FMI cere să nu ne atingem de nimic (de măsurile de austeritate n.r.) din ceea ce a distrus vieța poporului grec în ultimii cinci ani”, a spus ministrul.
Ales în baza promisiunilor de a inversa măsurile de austeritate, guvernul partidului Syryza se opune unor noi reduceri ale pensiilor și salariilor și adoptșrii unei legislații care ar permite concedieri în masă, în condițiile în care șomajul se menține la un nivel record.
Un oficial elen a declarat duminică că negocierile cu creditorii au înregistrat progrese și s-ar putea apropia de un acord în această lună, cu toate că există încă subiecte dificile.