Ministrul delegat pentru Energie vrea să interzică panourile solare pe terenurile agricole
Producătorii de electricitate în panouri solare ar putea să nu mai aibă voie să instaleze unitățile pe terenuri agricole, aceasta urmând să fie una dintre modificările care vor fi aduse legii de promovare a energiei regenerabile, a declarat luni ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.
Prevederea ar putea fi introdusă într-o ordonanță de urgență de amendare a legii care promovează schema de sprijin pentru energia regenerabilă.
“Săptămâna viitoare dăm drumul la ordonanța de urgență. Vor fi unele modificări, pentru că am primit mai multe propuneri interesante. De exemplu, de ce să punem panouri fotovolatice pe terenurile agricole?”, a afirmat Niță.
Întrebat ce se întâmplă cu investitorii și companiile care au cumpărat deja terenuri pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice, Niță a răspuns: “să fie sănătoși!”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro