Ministrul Daea anunță că toți românii pot primi purcei gratuit. Dar are o singură condiție
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, joi, la Alba Iulia, că un proiect de act normativ privind distribuirea gratuită a purceilor se află în faza de avizare.
Ministerul Agriculturii pregătește un program de distribuire gratuită a purceilor din rasele Bazna și Mangalița, iar după ce îi vor crește, cei care îi primesc au obligația să dea jumătate din efectiv procesatorului la prețuri stabilite în momentul distribuției, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Va continua și programul de creștere a porcilor, pentru a spori efectivele de animale, iar pentru această zonă suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă, și sunt cele două rase, Mangalița și Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp. Din fericire, câțiva oameni în țara aceasta care au avut dragoste față de aceste rase le-au păstrat. Avem deja un efectiv redus, dar pe care îl susținem în așa fel încât să crească, iar apoi să distribuim carnea de Bazna și de porc Mangalița. Este un program care va suscita interes pentru că astăzi când am fost la un procesator mi-a spus că abia așteaptă să intre pe linia tehnologică cu produse specifice obținute din porci, rasa Bazna și Mangalița”, a spus Petre Daea.
Citește continuarea pe www.gandul.info