Ministrul Agriculturii: Firme din state UE tind să formeze coaliții pentru a nu mai cumpăra carne din import
Companii private din Franța, probabil și din alte țări UE, încep să transmită că nu mai doresc să cumpere produse din carne decât de pe piața internă, nu din import, iar formarea unor astfel de "coaliții" ale firmelor ar afecta inclusiv România, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
El a precizat că a participat, luni, la Bruxelles la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pe agricultură și pescuit, după ce, săptămâna trecută, a fost prezent la Salonul Internațional pentru Agricultură de la Paris. Una dintre temele abordate la aceste întâlniri a fost și problema cărnii de cal.
“Am o preocupare ca măsurile care se iau în fiecare stat membru să nu afecteze conceptul de piață unică. Ca să dau un exemplu concret: există în Franța, poate și în alte state membre, tendința unor companii private de a spune că nu mai vor să cumpere produse decât din statul respectiv. Eu cred că noi, la nivel de ministru – și asta i-am rugat pe toți participanții la acea discuție – trebuie să ne preocupăm ca un astfel de lucru să nu se întâmple, pentru că este un atac la conceptul de piață unică. Conceptul pentru care s-a constituit, până la urmă, Uniunea Europeană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro