Ministrul afacerilor interne, Dragoș Tudorache, la Viena pentru a prezenta ce face România în gestionarea fenomenului migrației. FOTO
Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a participat la Viena, la reuniunea internațională ”Migrația de-a lungul rutei balcanice”, unde a prezentat contribuția pe care țara noastră a avut-o la nivel european în gestionarea fenomenului migrației, potrivit MAI.
“Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache a participat sâmbătă, 24 septembrie 2016, la Viena, la reuniunea internațională ”Migrația de-a lungul rutei balcanice”, ocazie cu care a reiterat angajamentul României de a susține eforturile europene de gestionare a crizei migrației. Ministrul afacerilor interne a prezentat contribuția pe care țara noastră a avut-o la nivel european în gestionarea fenomenului migrației și sprijinirea țărilor afectate de acest fenomen. Oficialul MAI a subliniat faptul că România are una dintre cele mai importante contribuții, cu resurse umane și logistice, în cadrul acțiunilor FRONTEX și BESA”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Interne, remis duminică MEDIAFAX.
Ministerul de Interne transmite că, în ceea ce privește misiunile FRONTEX, România este al doilea mare contributor după Germania, la acestea în 2016, participând 365 polițiști de frontieră români. Totodată, începând cu această lună și până la sfârșitul anului, 14 polițiști de frontieră iau parte la operațiunea comună de sprijin a autorităților bulgare prin suplimentarea de către statele UE a resurselor detașate la frontierele terestre ale Bulgariei cu Turcia și Serbia.
“În prezent, România are cea mai solidă contribuție la misiunile desfășurate de FRONTEX în Bulgaria. Astfel, toți cei 10 polițiști de frontieră detașați de Agenția europeană la frontiera româno-bulgară sunt români, iar la frontiera Bulgariei cu Turcia, dintre cei 68 de polițiști detașați, 21 sunt români”, potrivit documentului citat.
În cadrul reuniunii de la Viena, ministrul de Interne român a avut o întâlnire bilaterală cu omologul sârb Nebojsa Stefanović și a discutat cu comisarul european pe probleme de Migrație și Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos, atât despre fenomenul migrației, cât și despre problematica vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în Canada.


