Ministerul Transporturilor a sesizat DNA după un control la CFR, având indicii privind săvârșirea unor infracțiuni
Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA și Secția Regională de Poliție de Transporturi București după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficiențe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum și indicii privind săvârșirea de infracțiuni.
Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători și Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 – septembrie 2013.
Controlul la CFR SA s-a finalizat în noiembrie, raportul de la Tarom este pe circuitul de aprobare, iar în cazul celorlalte trei companii, acțiunile sunt în derulare, a comunicat Biroul de presă al Ministerului Transporturilor (MT) la solicitarea MEDIAFAX.
Rezultatele acțiunii de control de la CFR au fost consemnate în Raportul nr. 49627/04.11.2013, în cuprinsul documentului fiind menționate deficiențele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum și aspecte care constituie indicii privind săvârșirea unor infracțiuni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro