Ministerul Sănătății va achiziționa din august peste 500.000 doze de vaccin BCG și peste 200.000 hepatitic B
Ministerul Sănătății (MS) va achiziționa peste 500.000 de doze de vaccin BCG și peste 200.000 de doze de vaccin hepatitic B, primele produse urmând să fie livrate în august.
Ministerul Sănătății a încheiat toate procedurile necesare achiziționării centralizate a vaccinurilor BCG și hepatitic B, proceduri demarate încă de la începutul acestui an, anunță instituția.
În acest context, săptămâna viitoare vor fi recepționate primele 110.000 de doze de vaccin BCG, urmând a fi distribute în unitățile din teritoriu. Totodată, până la sfârșitul lunii august, vor fi recepționate și 50.000 de doze de vaccin hepatitic B, informează Ministerul Sănătății.
În acest an, MS va achiziționa peste 500.000 de doze de vaccin BCG și peste 200.000 de doze de vaccin hepatitic B.
Potrivit oficialilor Ministerului Sănătății, dificultățile legate de procesul de achiziționare se datorează lipsei de pe piață a vaccinului deoarece în prezent există un număr mic de producători care mai fabrică aceste produse.
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică teritoriale identificarea tuturor copiilor născuți în această perioadă și care nu au fost imunizați, în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare.
Toți copiii nevaccinați vor fi recuperați la vaccinare prin maternități și cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei de vaccinare obligatorie, mai spun reprezentanții instituției.