Home Actualitate Ministerul Fondurilor Europene lansează...
Actualitate

Ministerul Fondurilor Europene lansează "luna de foc" în care autoritățile de management se vor întâlni zilnic cu beneficiarii

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează, între 25 mai - 1 iulie, "luna de foc", perioada în care autoritățile de management se vor întâlni zilnic cu beneficiarii de fonduri europene în vederea îmbunătățirii proceselor gestionate de către Organismele Intermediare și AM-uri.

Potrivit unui comunicat MFE remis MEDIAFAX, în “luna de foc” care se va desfășura în perioada 25 mai – 1 iulie toate autoritățile de management din subordinea Ministerului Fondurilor Europene și-au planificat întâlniri zilnice cu beneficiarii, la solicitarea ministrului Marius Nica.

“Vreau ca AM-urile din cadrul MFE să acorde o atenție deosebită pe tot parcursul unui an dar, cu precădere, în această perioadă, întâlnirilor cu beneficiarii. La începutul lui iulie trebuie să avem o radiografie clară a fiecărui domeniu în parte, pentru că îmi doresc să venim în continuare în sprijinul beneficiarilor, să optimizăm astfel procedurile referitoare la evaluare, selecție, contractare, implementare, monitorizare și plată a proiectelor, să corectăm lucrurile acolo unde este cazul. Toată luna iunie va fi destinată dialogului cu beneficiarul, atât pentru proiectele din exercițiul financiar actual, 2007 – 2013, cât și pentru următorul, 2014 – 2020”, a declarat Marius Nica, citat în comunicat.

Aspectele semnalate de beneficiari în cadrul întâlnirilor din această perioadă vor fi luate în considerare pentru îmbunătățirea proceselor gestionate de către Organismele Intermediare și de către Autoritatea de Management aferente Programului, precizează MFE.

“Trebuie să conștientizăm cu toții, oricât de solicitant ar fi, că anul 2015 este unul foarte important pentru România. Am stabilit la ultima întrevedere cu doamna comisar Corina Crețu că autoritățile române trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca Programul Operațional Infrastructură Mare să fie aprobat la Bruxelles în luna iunie. În cadrul aceleiași luni, dorim să transmitem Comisiei și lista proiectelor aferente perioadei 2007 – 2013 pe care dorim să le fazăm. Este important ca atât noi, cât și beneficiarii, să înțelegem că munca depusă în toată această perioadă, pentru creșterea nivelului absorbției pe actualul cadru financiar, va avea rezultate pozitive dacă lucrăm intens acum iar aceste rezultate se vor putea observa în a doua parte a anului 2015”, a explicat ministrul MFE.

Nica a spus că fiecare beneficiar trebuie să simtă că în cadrul Ministerului Fondurilor Europene găsește “o ușă deschisă atunci când are nevoie de lămuriri, de la parteneri onești, eficienți și cât se poate de cooperanți”.

Totodată, ministrul Fondurilor Europene a solicitat fiecărei autorități de management în parte ca, la fiecare final de săptămână, să se transmită către MFE o concluzie a discuțiilor dar și un set cu principalele probleme de soluționat în urma întâlnirilor cu beneficiarii.

Începând cu 1 iulie, MFE pune la dispoziția beneficiarilor adresa de email cabinet.ministru@fonduri-ue.ro pentru orice sesizare și solicitare nesoluționată de către autoritatea de management care s-a angajat inițial să o rezolve.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună