Ministerul Finanțelor vrea să poată răscumpăra sau preschimba titlurile de stat înainte de scadență
Ministerul Finanțelor Publice vrea să modifice cadrul legislativ pentru a putea efectua operațiuni de răscumpărare sau preschimbare înainte de scadență a titlurilor de stat aflate în circulație pe piața internă și cea externă, pentru a administra mai eficient riscul de refinanțare.
Astfel, ministerul poate profita de oportunități pentru a răscumpăra sau preschimba, înainte de scadență, titlurile de stat aflate în circulație, emise anterior, cu titluri noi, pe termen mediu și lung.
“Introducerea acestor operațiuni are în vedere îmbunătățirea condițiilor aferente titlurilor de stat emise de România, atât pe piețele interne, cât și pe piețele externe, acestea înregistrând reduceri semnificative comparativ cu anii anteriori, putând fi înlocuite cu titluri noi, care pot fi emise la condițiile curente favorabile existente în piață“, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre pentru modificarea normelor de aplicare specifice.
În cazul operațiunilor de preschimbare, politica de emisiuni a obligațiunilor de tip benchmark lichide se coroborează cu politica de reducere a riscului de refinanțare.
Pentru realizarea operațiunilor de răscumpărare/preschimbare a titlurilor de stat emise pe piața externă se are în vedere parcurgerea unor etape similare de selecție a intermediarilor tranzacției, ca și în cadrul emisiunilor noi de euroobligațiuni.
În cazul emisiunilor pe piața internă se va aplica procedurii de licitație la care vor participa dealerii primari, prin utilizarea aplicației de licitație electronică pentru piața primară dezvoltată de BNR sau a unei platforme agreate de Finanțe.
Totodată, de la 1 ianuarie 2016, rambursarea ratelor de capital pentru împrumuturile în valută contractate pentru finanțarea deficitului bugetar, refinanțarea datoriei publice și rambursarea anticipată se va face din disponibilitățile în valută ale MFP, legal constituite cu această destinație și/sau prin refinanțarea acestora la cursul de schimb comunicat de BNR valabil la data scadenței.
Sumele utilizate până la 31 decembrie 2015 din împrumuturile în valută cu aceste scopuri se consideră finanțare definitivă la data de 1 ianuarie 2016.
Ca urmare a corelării acestor prevederi, dispar cursul istoric și diferențele de curs la rambursarea ratelor de capital.
În acest caz, folosind noul mecanism aferent rambursării ratelor de capital pentru împrumuturile în valută contractate în vederea finanțării deficitului bugetar, refinanțării datoriei publice și rambursării anticipate, contravaloarea în lei a valutei/valutelor cumpărate se asigură prin refinanțare la cursul/cursurile de schimb comunicate de BNR valabile la data scadenței.