Ministerul Educației: Salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu 1 decembrie 2015
Salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu 1 decembrie 2015, de această creștere urmând să beneficieze 359.810 de angajați, iar impactul financiar estimat pentru 2016 este de 1,666 miliarde lei, informează, joi, Ministerul Educației.
Sursa citată precizează, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, că, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate miercuri de Guvern, salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu 1 decembrie 2015.
Ministerul Educației precizează că de această creștere a salariilor vor beneficia 359.810 de cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, respectiv: 290.000 de persoane din învățământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învățământul universitar și 4.460 de persoane din unitățile finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Potrivit actului normativ, începând cu 1 decembrie se majorează cu 15 la sută față de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare.
“De această majorare vor beneficia, de asemenea, angajații din Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, inspectoratele școlare județene și al municipiului București, precum și personalul nedidactic din celelalte unități aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice”, se arată în comunicat.
De asemenea, începând cu aceeași dată, sporurile și indemnizațiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învățământ se majorează cu același procent, de 15 la sută, în măsura în care angajații își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
“Măsura adoptată de Guvern are un impact financiar estimat pentru anul 2016 la 1,666 miliarde de lei”, se arată în comunicat.
Angajații din învățământul preuniversitar și universitar au mai beneficiat în anul 2015 de alte două majorări salariale: cu cinci la sută, începând cu luna martie, și cu încă cinci la sută, din luna septembrie.
O altă prevedere inclusă în actul normativ adoptat de Guvern are ca scop evitarea blocării derulării proiectelor finanțate din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), proiecte care implică derularea unor lucrări de investiții.
În acest sens, noua reglementare stipulează că documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiții care se finanțează, potrivit legii, din fonduri externe nerambursabile prin POS CCE, aferente perioadei de programare 2007-2013, se aprobă de către ordonatorii principali de credite, indiferent de valoarea acestora.
Prevederea se va aplica obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiții care se finanțează astfel încât să fie eligibile la rambursare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2007-2013 (adică 31 decembrie 2015).
Guvernul Ponta, reunit miercuri în ultima ședință, a majorat salariile din Educație, astfel încât întreaga mărire prevăzută în acordul semnat cu sindicatele din acest domeniu să fie de 25 la sută, la 1 decembrie, premierul demisionar apreciind că cineva i-a atras atenția că trebuie adoptat acest act normativ.
“Astăzi am vrut să facem ședință să vă mulțumesc, dar și să nu lăsăm ceva din ceea ce am făcut nefinalizat. Noroc că au fost alții mai atenți și mi-au atras atenția că trebuia să adoptăm și actul normativ în baza acordului pe care l-am semnat cu cei din Educație. Îl adoptăm acum, în această ședință. În acest fel, Sănătatea și Educația primesc ceea ce trebuiau să primească demult”, le-a spus Ponta miniștrilor, miercuri, în ultima reuniune a Guvernului.