Ministerul Economiei a anunță o investiție de peste 500 mil. euro într-o fabrică de pulberi pentru muniție la Victoria, județul Brașov, realizată de compania germană Rheinmetall. Comunicatul a dispărut de pe siteul ministerului după 30 de minute
Compania germană Rheinmetall va construi în orașul Victoria (județul Brașov) o fabrică de pulberi pentru muniție, construită de la zero, investiția fiind estimată la 535 milioane euro. Contractul dintre producătorul german și statul român a fost semnat miercuri, în Germania, de…
Compania germană Rheinmetall va construi în orașul Victoria (județul Brașov) o fabrică de pulberi pentru muniție, construită de la zero, investiția fiind estimată la 535 milioane euro.
Contractul dintre producătorul german și statul român a fost semnat miercuri, în Germania, de ministrul Economiei, Radu Miruță. Ceremonia a avut loc în prezența CEO-ului Rheinmetall, Armin Papperger, a secretarului general NATO, Mark Rutte, ministrului Apărării din Germania, Boris Pistorius, vicecancelarului german Lars Klingbeil, președintele Bulgariei, Rumen Radem. Valoarea investiției este de 535 de milioane de euro, iar lucrările vor începe în 2026, cu o durată de 3 ani. Proiectul va genera 700 de locuri de muncă directe în zonă. „Când am preluat mandatul, am găsit un contract cu prevederi comerciale considerate „bătute în cuie”. Nu am putut accepta condiții mai puțin avantajoase decât avem azi pentru România. Azi, am demonstrat că, dacă negociezi corect și ferm, se poate schimba și ceea ce alții spuneau că e imposibil”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruță.Contractul a fost semnat după câteva săptămâni intense de discuții și negocieri, pentru ”a apăra interesul României”, precizează comunicatul Ministerului Economiei.
”Față de forma contractuală pe care a preluat-o actualul ministru, negocierile au dus la o economie pentru statul român de peste 70 de milioane de euro. Acest rezultat a fost posibil cu sprijinul Administrației Prezidențiale și al Prim-Ministrului, dar și datorită unei echipe de profesioniști pregătiți, consilierului ministrului pe probleme de dezvoltare, Remus Cotuț, care și-a câștigat respectul partenerilor germani”, se mai arată în comunicat.
În luna iulie, producătorul german de echipamente militare și muniție Rheinmetall a anunțat că va produce transportoare blindate Lynx în România, la fabrica Rheinmetall Automecanica din Mediaș.
Grupul a anunțat la cel moment înființarea unei rețele locale de producție în România, care include atât propriile companii, cât și noi parteneriate cu companii românești. Rețeaua cuprinde Rheinmetall Automecanica, alte activități locale ale Rheinmetall, precum și un nou centru de excelență pentru instruire și formare continuă. Grupul german colaborează și cu Uzina Automecanica Moreni, Interactive Software SRL și MarcTel-SIT.
Grupul Rheinmetall are circa 40.000 de angajați și vânzări de aproape 10 miliarde euro, cu 174 de unități de producție.