Home Actualitate Militari Shopping Center, reevaluat în s...
Actualitate

Militari Shopping Center, reevaluat în scădere cu 6,2 mil. euro. Veniturile din chirii au stagnat

Veniturile nete ale Atrium European Real Estate din închirierea centrului comercial Militari Shopping Center au stagnat anul trecut la 6,4 milioane de euro, iar proiectul a fost reevaluat în scădere cu aproape 8% față de finalul anului 2012.

Militari Shopping Center, reevaluat în scădere cu 6,2 mil. euro. Veniturile din chirii au stagnat
Militari Shopping Center, reevaluat în scădere cu 6,2 mil. euro. Veniturile din chirii au stagnat · Foto: Business Magazin

 Veniturile brute au avansat cu 1,1% de la 7,24 milioane de euro la 7,17 milioane de euro, a anunțat compania.

Chiriașii din Militari Shopping Center au avut anul trecut vânzări de 21,8 milioane de euro, în creștere de la 21,4 milioane euro în 2012.

Valoarea de piață a Militari Shopping Center, cu o suprafață închiriabilă de 53.400 metri pătrați a scăzut anul trecut cu 6,2 milioane de euro, la 65,2 milioane de euro, se arată în raportul financiar al companiei. Randamentul centrului comercial este estimat la 9,1%, în stagnare.

“În Cehia, România, Slovacia și Letonia portofoliile au fost reevaluate în scădere, în principal din cauza reducerii ușoare a valorii chiriei estimate. Portofoliul din Polonia a fost reevaluat în creștere cu 1,6% sau 16,3 milioane de euro, ca urmare în special a comprimării yieldului (randamentului investițional, n.r.)”, se menționează în raport.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună