Militanții din Fâșia Gaza au lansat rachete spre Israel după violențele de la frontieră între armata israeliană și protestatari palestinieni
Militanții din Fâșia Gaza au lansat mai multe rachete spre Israel după violențele de vineri de la frontieră, între armata israeliană și protestatari, soldate cu uciderea a patru palestinieni, informează agenția de știri Dpa.
Autoritățile militare de la Tel Aviv au transmis că între 10 și 12 rachete au fost lansate, o parte dintre acestea fiind interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome. Până în acest moment nu s-au înregistrat victime în urma atacului cu rachete.
Mai multe organizații militante palestiniene, inclusiv Hamas, au emis un comunicat comun în care se declară pregătite de război.
Patru palestinieni cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani au fost împușcați mortal de armata israeilană în cursul protestelor desfășurate vineri după-amiază la frontiera dintre Fâșia Gaza și Israel.
Aproximativ 16.000 de palestinieni au participat la protest, unii fiind violenți. Zeci de protestatari au fost răniți.
În Cisiordania, militari israelieni au fost implicați în confruntări cu activiști palestinieni într-un sat situat în apropierea orașului Ramallah. Un palestinian a fost ucis, iar nouă au fost răniți, doi fiind în stare critică.
Protestele violente de la granița Israelului cu Fâșia Gaza au început pe 30 martie 2018, atunci când mii de palestinienii din această enclavă au participat la o demostrație numită “Marșul reîntoarcerii”, de-a lungul barierei de securitate. De aproape șapte luni, protestele continuă cu intensitate crescută, aproximativ 200 de palestinienii fiind uciși până acum în încleștări.