Home Actualitate Miliarde de euro ajung anual în România...
Actualitate

Miliarde de euro ajung anual în România dintr-o sursă despre care se vorbește prea puțin. Cum au ajuns românii plecați peste hotare să influențeze economia țării mai mult decât ne imaginăm.

România are cea mai mare diasporă la nivel european, circa 3,1 milioane de români trăind în prezent într-o altă țară membră A UE, conform datelor Eurostat, după valurile de migrație care au avut loc în perioada post-decembristă. Acești oameni sunt nu…

Miliarde de euro ajung anual în România dintr-o sursă despre care se vorbește prea puțin. Cum au ajuns românii plecați peste hotare să influențeze economia țării mai mult decât ne imaginăm.
Miliarde de euro ajung anual în România dintr-o sursă despre care se vorbește prea puțin. Cum au ajuns românii plecați peste hotare să influențeze economia țării mai mult decât ne imaginăm. · Foto: Business Magazin

România are cea mai mare diasporă la nivel european, circa 3,1 milioane de români trăind în prezent într-o altă țară membră A UE, conform datelor Eurostat, după valurile de migrație care au avut loc în perioada post-decembristă. Acești oameni sunt nu doar o sursă de bani pentru familiile rămase acasă și pentru economie, ci și o importantă piață de desfacere pentru companiile autohtone.

Diaspora românească are o pondere de 22% în totalul europenilor care trăiesc în altă țară decât cea natală, mai mult decât italienii și polonezii, care, cu 1,5 milioane de persoane fiecare, ocupă locul doi în topul UE.

Pentru mulți ani, românii plecați la muncă în străinătate au fost una dintre principalele surse de finanțare ale economiei locale. Și în prezent sumele pe care ei le trimit în țară sunt impresionante și susțin atât propriile familii, cât și economia locală și bugetul de stat.

Cele mai recente date ale Băncii Naționale arată că anul trecut remiterile au atins chiar un nivel record, de 6,7 miliarde euro, sumă care vine după un alt maxim, în 2023, de 6,6 miliarde euro. De fapt, în ultimii 15 ani, exceptând perioada pandemiei, în 2020, valoarea remiterilor a fost aproape an de an în creștere, iar din 2005 până în 2023, diaspora a trimis în țară peste 80 miliarde euro. Cele mai apropiate niveluri de maximele din 2023 și 2024 au fost înregistrate în 2007 și 2008, când remiterilor românilor din străinătate depășeau 6 miliarde de euro.

Pe datele de până acum, 2025 pare să aducă o ușoară scădere, românii de afară trimițând în țară în primele șase luni circa 3 miliarde euro, cu 200 de milioane euro mai puțin decât în perioada similară din 2024.

Defalcat pe țări, cei mai mulți bani ajung în țară din Marea Britanie și Germania, state cu puternice comunități de români, dar unde și salariile sunt astăzi mai mari decât în destinațiile din sudul Europei, Italia și Spania, care au atras emigranți în primele valuri de după Revoluție. Diferența dintre cele două zone este semnificativă, remiterile din cele două țări din sudul Europei fiind în 2024 la jumătate, respectiv sfert față de celelalte două.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună