Mihai Găinușă, prima dată la CNA, într-o ședință în care au fost prelungite 5 licențe ale Radio 21
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis să prelungească cinci licențe ale Radio 21, în ședința de joi, la care a participat și realizatorul Mihai Găinușă, care a precizat că se află pentru prima dată la CNA, în cei 20 de ani ai carierei sale în radio.
CNA a analizat, joi, solicitarea societății Radio XXI SRL, parte a grupului Lagardère, de prelungire a licențelor audiovizuale pentru stațiile Radio 21 Târgu-Jiu, Radio 21 Băneasa-Dobrogea Sud, Radio 21 Târgu-Mureș, Radio 21 Zalău și Radio 21 Timișoara. Aceste cinci licențe, care urmau să expire în lunile aprilie, mai și iunie, au fost prelungite cu nouă ani.
La ședința CNA a fost prezentă o delegație a Radio 21, din care au făcut parte Andrada Burdalescu, reprezentantul grupului Lagardère în România, și Mihai Găinușă, realizator al matinalului difuzat de Radio 21 și directorul artistic al Radio 21.
“Solicităm prelungirile licențelor pentru cele cinci localități menționate și ne dorim foarte mult să dezvoltăm radioul pe care îl deținem”, a spus Andrada Burdalescu, în ședința CNA de joi. Ea a precizat că din strategia de dezvoltare a Radio 21 face parte și cooptarea în echipa acestui post, începând din septembrie 2014, a lui Mihai Găinușă.
La rândul său, Mihai Găinușă a glumit cu membrii CNA, spunându-le că le apreciază munca. “Anul ăsta am făcut 20 de ani de radio și nu ajunsesem și eu deloc la CNA. Vă apreciez munca. Să fie întru-un ceas bun, la revedere”, a spus Găinușă.
Decizia de prelungire a celor cinci licențe ale Radio 21 a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți la ședința CNA de joi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu).