Miercuri/azi se va anunța prima scădere a inflației după un an de zile, iar peste o lună va urma a doua scădere. Dar întrebarea de acum este dacă Trim. II va fi pe plus sau pe minus față de Trim I (față de T2/2025 este sigur pe minus), pentru că în funcție de asta am atins sau nu minimul economic
Miercuri, 12 august, și vineri, 14 august, se vor anunța două date macroeconomice destul de importante, care ne arată cum merg inflația și economia, dincolo de percepția tuturor că suntem în criză și că nimic nu merge.
Miercuri, 12 august, și vineri, 14 august, se vor anunța două date macroeconomice destul de importante, care ne arată cum merg inflația și economia, dincolo de percepția tuturor că suntem în criză și că nimic nu merge.
1. Miercuri va veni inflația pe luna iulie, care va marca prima scădere mai consistentă după un an de zile de creșteri. De la 10,4% în iunie, versus iunie 2025, inflația pe luna iulie 2026, versus iulie 2025, este așteptată să scadă spre 8%, fiind prima dată când inflația anuală coboară sub două cifre.
Peste o lună, adică în septembrie, când va veni inflația din august, ne vom aștepta la o nouă scădere, poate spre 6%.
Aceste scăderi succesive ale inflației, respectiv o reducere a creșterii prețurilor din economie, sunt datorate efectului de bază, cum se zice în statistică, respectiv expirarea perioadei în care s-a întâmplat un eveniment, în cazul nostru, liberalizarea prețurilor la energie, care a dus la o creștere a prețurilor din energie cu 60%, care ulterior s-a transmis în toată economia.
Al doilea eveniment, efect de bază, ține de împlinirea unui an de la creșterea TVA de la 19% la 21%, care s-a dus imediat în creșterile de prețuri din toată economia.
Inflația ar fi fost mai mică dacă nu ar fi existat războiul din Iran, care a adus o creștere a prețurilor la petrol, transferată ulterior în creșteri de prețuri la benzină și motorină.
Joi, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, va prezenta raportul privind evoluția inflației până la finalul anului, evoluție care va fi influențată de creșterile de prețuri din energie de acum și de prețurile produselor agricole care depind de secetă.
Oricum, inflația din acest an, decembrie 2025 – decembrie 2026, va fi peste estimările de la începutul anului, atunci când nu se prefigura războiul din Iran și chiar această criză energetică pe care o traversează România acum.
2. Vineri, Institutul Național de Statistică va anunța primele date privind evoluția economiei în trimestrul al doilea din 2026, date care vor da un mesaj privind evoluția economiei în a doua parte a anului, din punct de vedere statistic.
Trimestrul al doilea din 2026 va fi pe minus față de trimestrul al doilea din 2025, dar important este cât este acest minus. În T1/2026 versus T1/2025, am avut un minus de 1,2%.
Dacă în T2 avem un minus mai redus decât 1,2%, am putea spune că economia a recuperat ceva din scădere.
Dacă T2/2026 față de T1/2026 va fi pe “zero” sau “zero virgulă ceva la sută”, am putea spune că în T1 am atins nivelul minim din punct de vedere economic, iar acum economia a început să recupereze.
Conform comentariilor ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, făcute la emisiunea ZF Live de săptămâna trecută, în trimestrele 3 și 4 prognozele de acum indică o creștere economică, astfel încât de la un minus de 1,2% în primul trimestru să ajungem la un plus de 0,1% pe tot anul.
În ciuda percepției tuturor – companiile legate direct de consum au înregistrat scăderi în acest an, ceea ce a afectat direct consumul, care a marcat o scădere între 9% și 4% – economia României, companiile și persoanele fizice au rezistat mult mai bine decât așteptările, mai ales că am avut o creștere a taxelor și impozitelor, o înghețare a creșterilor salariale și de pensii și o reducere a deficitului bugetar de aproape 3% în doi ani, ceea ce nu este puțin.
Toată lumea crede că suntem în criză, că economia se „prăbușește”, mai ales după creșterile de prețuri din energie, dar totuși au fost sectoare care au reușit să compenseze scăderea din comerț și stagnarea industriei, care sunt cele două mari sectoare economice, cu o pondere de 40% din economie.
Construcțiile au mers foarte bine, în special construcțiile de infrastructură, IT&C a rezistat, iar agricultura s-ar putea să aibă al doilea cel mai bun an din istorie, cu o producție de peste 30 de milioane de tone de cereale.
Așa că vineri vom vedea primele date semnal privind evoluția în trimestrul 2 a economiei din punct de vedere statistic, în funcție de care se vor ajusta prognozele macroeconomice pentru tot anul.