Home Actualitate Metrorex începe lucrările de modernizare...
Actualitate

Metrorex începe lucrările de modernizare la Magistrala 2, stația Pipera. Cum vor circula trenurile

Metrorex începe joi noaptea lucrările de modernizare pe Magistrala 2, stația Pipera. Angajații companiei de transport în comun vor lucra non-stop în perioada 31 august - 3 septembrie, urmând ca în dimineața zilei de luni, 3 septembrie, circulația să revină la normal, spun reprezentanții companiei.

Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulația trenurilor va fi redirecționată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera și retur), vor coborî în stația Aurel Vlaicu și, de pe același peron, vor lua un alt tren de la aceeași linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulație între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic și de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună