Home Actualitate METEO. Prognoza vremii pentru toate regi...
Actualitate

METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile până sfârșitul săptămânii viitoare

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza privind valorile termice și precipitațiile în toate regiunile țării până la 6 iulie.

METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile până sfârșitul săptămânii viitoare
METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile până sfârșitul săptămânii viitoare · Foto: Business Magazin

BANAT
Din 28 iunie până spre sfârșitul intervalului de prognoză vor fi variații termice, dar nu semnificative, media maximelor oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade, dar cu posibilitatea unor valori în jurul a 30 de grade în ultimele zile. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeași evoluție, cu o medie de 11-12 grade, apropiată de valorile multianuale.

CRIȘANA
Din data de 28 iunie se estimează o creștere a temperaturilor, către o valoare ce va oscila în jurul unei medii de 26 de grade, apropiată de cea climatologic specifică sfârșitului de iunie și începutului de iulie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeași evoluție, valorile fiind destul de modeste la sfârșitul acestei săptămâni (medii de 10-13 grade), apoi în creștere ușoară.

TRANSILVANIA
Din 28 iunie până spre sfârșitul intervalului de prognoză vor fi variații termice destul de mici, maximele oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 24-26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor fi destul de modeste, cu precădere în partea de nord și de est a regiunii, valorile fiind în general de 11-12 grade, dar cu nopți chiar mai răcoroase la sfârșitul acestei săptămâni. Instabilitatea atmosferică destul de pronunțată va determina, îndeosebi în jurul datei de 1 iulie, ploi frecvente ce pot fi importante cantitativ.

MARAMUREȘ
După data de 28 iunie, este estimată o creștere de temperatură, către o valoare ce va oscila în jurul unei medii de 25 de grade, apropiată de cea climatologic specifică sfârșitului de iunie și începutului de iulie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeași evoluție, valorile crescând de la medii inițiale de 9-11 grade. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina în intervalul 29 iunie – 1 iulie ploi ce pot fi importante cantitativ.

MOLDOVA
Vremea va fi caldă după data de 29 iunie, când media regională a maximelor va fi de 24-26 de grade. Regimul termic nocturn va avea valorile cele mai scăzute spre sfârșitul acestei săptămâni, cu medii de 11-12 grade, fiind de așteptat și dimineți mai reci mai ales în nord și în dealurile subcarpatice. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate cantitativ.

DOBROGEA
Regimul termic se va situa pe parcursul intervalului de prognoză în jurul celui specific acestei perioade din an, cu valori diurne de 24-26 de grade, valori mai ridicate fiind de așteptat după data de 30 iunie, cu precădere în partea continentală. Valorile nocturne vor oscila în jurul normelor climatologice.

MUNTENIA
Temperaturile pornesc de la o medie regională de 24-26 de grade la sfârșitul acestei săptămâni, valori ușor sub cele normale pentru sfârșit de iunie. Luna iulie debutează cu un regim al temperaturilor în jurul mediilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade. Nopțile vor fi mai răcoroase doar către sfârșitul acestei săptămâni, când media minimelor va fi în jurul a 13 grade, în rest sunt de așteptat valori apropiate de normal, 14-16 grade în medie. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, posibil în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate cantitativ.

OLTENIA
Temperaturile pornesc de la o medie regională de 24-25 de grade la sfârșitul acestei săptămâni, valori ușor sub cele normale pentru sfârșit de iunie. Luna iulie debutează cu un regim al temperaturilor în jurul mediilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade. Nopțile vor fi ceva mai răcoroase doar către sfârșitul acestei săptămâni, când media minimelor va fi în jurul a 13 grade, în rest sunt de așteptat valori apropiate de normal, 14-16 grade în medie. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, posibil în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate sau importante cantitativ.

LA MUNTE
După răcorirea vremii din partea a doua a acestei săptămâni, din data de 29 iunie temperaturile vor fi din nou în creștere, rămânând până la sfârșitul intervalului de prognoză mai ridicate, cu medii ale maximelor diurne de 14-16 grade, iar ale valorilor nocturne de 8-9 grade.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună