Meseria din România care va domina piața muncii. Program flexibil și salariu de 1.000 euro din primele luni. Numai la Cluj sunt peste 14 mii de specialiști
Studii recente arată că persoanele care se pricep la calculatoare vor avea un job asigurat și pe viitor. Într-o piață a muncii în continuă schimbare meseriile de viitor rămân cele în IT, dar și profesiile care nu vor putea fi înlocuite de roboți.
În topul meseriilor de perspectivă, alături de cei din IT, rămân și medicii, finanțiștii, zidarii, zugravii sau electricienii, informează stirileprotv.ro.
Domeniul IT va domina piața muncii mult timp. Numai la Cluj sunt peste 14 mii de specialiști. Concurența este mare, la fel și avantajele. Titus Mic, director departament companie IT: ″Începând la abonamente, la centrul de fitness, programe de training profesional, certificări pe care le oferim angajaților noștri.”
Voicu Oprean, director companie IT Cluj: “Un absolvent poate să aibă un salariu de 500-600 de euro net pe lună și poate ajunge în 3-6 luni în funcție de ceea ce poate să depășească 1000 de euro.”
Din păcate, multe alte meserii devin încetm încet istorie. Sunt tot mai puțini cizmari și croitori buni, deși avem mare nevoie.