Home Actualitate MedLife va deschide hyperclinici în Gala...
Actualitate

MedLife va deschide hyperclinici în Galați, Iași, Constanța și Cluj, după investiții de 4 milioane euro

MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, va deschide până la sfârșitul anului patru hyperclinici noi, în Galați, Iași, Constanța și Cluj-Napoca, după investiții de 4 milioane euro, și estimează că va ajunge la afaceri de 83 milioane euro.

MedLife va deschide hyperclinici în Galați, Iași, Constanța și Cluj, după investiții de 4 milioane euro
MedLife va deschide hyperclinici în Galați, Iași, Constanța și Cluj, după investiții de 4 milioane euro · Foto: Business Magazin

 “Deși au trecut 20 ani de la startul investițiilor în unitățile private de sănătate din România, niciunul dintre operatorii de calibru nu a reușit să aibă acoperire în toate zonele istorice, cu atât mai puțin în toate orașele cu peste 250.000 de locuitori. În calitate de lider al pieței de servicii medicale private ne-am propus să atingem acest obiectiv și să devenim primul operator medical cu acoperire națională.

Deja am demarat investiții în două hyperclinici din Galați și Iași, acestea urmând să fie inaugurate în prima jumătate a acestui an. Programul de investiții va continua și în a doua parte a anului, când ne propunem să finalizăm celelalte clinici din Constanța și Cluj-Napoca. De asemenea, suntem în discuții avansate pentru a continua extinderea agresivă la nivel național și în anii următori”, a declarat, într-un comunicat, Mihai Marcu, președintele CA al MedLife.

Tot în acest an, compania are în plan lansarea unui cardul de sănătate sub marcă proprie, prin care orice pacient beneficiar al serviciilor MedLife va avea la dispoziție întregul istoric medical.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună