Medicina de familie, în criză. Numărul de medici de familie a scăzut cu 10% într-un deceniu. Medic: „Eu sunt la pensie deja. Înainte aveam și rezidenți, văd că în ultimul timp nu au mai apărut“
Începutul de an i-a adus pe mai mulți medici de familie din țară în stradă să protesteze împotriva proiectului prin care Casa Națională de Asigurări voia să scadă tarifele decontate cabinetelor.
♦ Medicii de familie au responsabilitatea de a tria afecțiunile minore, astfel încât spitalele să nu fie aglomerate ♦ În ultimul deceniu însă, interesul pentru această specializare a scăzut ♦ Sunt cu 1.300 de medici mai puțin în 2022 față de 2012 ♦ Sunt localități întregi la sate fără cabinete, iar mulți medici sunt la vârsta pensionării sau continuă să lucreze chiar și după această vârstă.
Începutul de an i-a adus pe mai mulți medici de familie din țară în stradă să protesteze împotriva proiectului prin care Casa Națională de Asigurări voia să scadă tarifele decontate cabinetelor. După ce medicii au amenințat că vor consulta doar în privat, CNAS a promis că nu va scădea tarifele până la jumătatea lui 2024. Care este situația medicinei de familie din România?
La nivel național sunt puțin peste 12.400 de medici de familie, din datele Statisticii pentru anul 2022. Comparativ cu acum zece ani, acest domeniu a pierdut peste 1.300 de medici, în contextul în care o parte fie a ieșit natural din sistem, ajungând la vârsta pensionării, fie a plecat din țară. Iar lipsa de medici continuă să fie una acută, în contextul în care specializarea nu este una căutată în rândul tinerilor. În acest context, mulți medici ajung la vârsta pensionării și fie continuă să lucreze, fie ies din sistemul medical.
Este și cazul medicului Mihaela Popescu, doctor de familie din București, care deși a ieșit la pensie de trei ani, continuă să consulte și să mențină cabinetul. „Eu sunt la pensie deja, fac trei ani anul acesta. Lucrez în continuare pentru că pensia este foarte mică. Cred că sunt tineri care preferă să plece în afară. Eu aveam și rezidenți, văd că în ultimul timp nu au mai apărut la ușa mea, deci probabil că interesul lor a scăzut destul de mult. Este multă muncă, multă birocrație și preferă alte specialități“, a spus medicul Mihaela Popescu pentru ZF.
Ea are în jur de 1.100 de pacienți, iar în urma incertitudinii din piață, spune că oamenii au început să aglomereze cabinetul, de teamă că nu vor mai primi servicii decontate.
„Mi-e greu să spun că voi închide activitatea pentru că mă gândesc că pacienții nu au ce să facă. Oricum au intrat în vrie și vin la cabinet pentru că se tem că din februarie nu mai beneficiază de compensare. Este o stare de anxietate care nu face bine nimănui. Sper ca lucrurile să se rezolve“, a mai spus Mihaela Popescu.
La nivel de județe, cei mai mulți medici de familie sunt în București și în marile centre universitare – Timiș, Iași, Dolj, Cluj. Aproape 17% din totalul medicilor de familie sunt în Capitală. La polul opus, sunt șase județe cu cica 100 de medici de familie – Sălaj, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Covasna, Tulcea.
„Medicina de familie este ultima și cea mai importantă linie de apărare înaintea prăbușirii sistemului sanitar, care funcționează tot mai greu, atât din cauza lipsei de finanțare, cât și din cauza managementului care lasă de dorit. Degeaba s-au dublat cheltuielile cu sănătatea în ultimii cinci ani și degeaba vor mai crește investițiile în sănătate dacă linia de apărare formată din medicina de familie este lăsată să moară“, susține Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, unul dintre cei mai mari producători de medicamente cu fabrică locală.