MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Theodor Alexandrescu, Alico: Pacientul român să înțeleagă că trebuie să pună bani deoparte pentru sănătate
Theodor Alexandrescu, CEO al Alico Asigurări, a declarat, luni, la conferința Mediafax Talks about Health Reform, că pacientul român trebuie să înțeleagă că e necesar să pună bani deoparte pentru sănătate și a pledat pentru obligativitatea unui grup de dialog social.
“Am format un grup de lucru cu asiguratorii. Este pentru prima oară când am avut o deschidere cu Ministerul Sănătății și o bună bază de discuții. Am putut schimba idei și am avut o platformă de discuții. Un lucru important de corectat, de a implica mai activ Comisia de Supraveghere a Asigurărilor”, a spus Theodor Alexandrescu la dezbaterea care a a avut ca temă legea sănătății. El a precizat că “noua opțiune legislativă marchează alegerea pacientului între stat și privat”. “Observăm o mai bună oportunitate de a alege, printr-o competiție. Pacientul trebuie să înțeleagă că trebuie să pună bani deoparte pentru sănătate”, a afimat reprezentantul Alico Asigurări.