MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Cepoi: Casele de asigurări de sănătate vor fi transformate în societăți mutuale de asigurări
Casele județene de asigurări de sănătate se reorganizează în case de asigurări de sănătate regionale, iar acestea se pot reorganiza ca membru fondator, în societăți mutuale de asigurări de sănătate, până la sfârșitul anului 2014, a declarat ministrul Vasile Cepoi, la conferința Mediafax talks about Health Reform.
Ministrul Sănătății a precizat că principalele modificări din proiectul Legii sănătății vizează reorganizarea sistemului de asigurări, reorganizarea spitalelor, controlul serviciilor medicale, creșterea rolului Ministerului Sănătății în implementarea politicilor de sănătate și controlul serviciilor, redefinirea medicinei primare și modificări pentru corelarea legislației naționale cu legislația europeană. Ministrul a precizat că reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate are în vedere câteva obiective, printre care desființarea monopolului CNAS, creșterea controlului asiguraților asupra fondului de asigurări obligatorii, introducerea competiției între asiguratori, stimularea asigurărilor facultative și redefinirea pachetului de servicii în conformitate cu posibilitățile de plată.