Maxischimbări la ajutoarele de minimis
Scăderea plafonului maxim de la 200.000 de euro la 100.000 de euro, durata înscrierii de zece zile și acordarea de punctaje fiecărui proiect sunt principalele modificări anunțate la schema de ajutoare de minimis de către Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism.
Potrivit modificărilor, înscrierea va dura zece zile, vor fi acordate punctaje fiecărui proiect în funcție de anumite criterii și nu va mai funcționa criteriul primul venit, primul servit, ca la sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor de la sfârșitul lunii august, care a dus la blocarea site-ului și anularea sesiunii. De asemenea, a fost scoasă obligativitatea ca firmele să păstreze un anumit număr de locuri de muncă, în schimb IMM-urile vor primi un punctaj mai mare în funcție de numărul celor pe care îi angajează.
Maria Grapini a mai precizat că punctaj mai mare urmează să primească și firmele din industrie. “Indicatorii sunt următorii: pentru producție – 35 de puncte, pentru servicii, sănătate, asistență – 20 puncte și la cercetare – 30 de puncte, deci maximum de puncte la producție. Noi vrem să ajutăm firmele care sunt cele mai fragile, în funcție de mărime, și atunci am spus: dăm maximum de puncte la microîntreprinderi – 15 puncte, la întreprindere mică – 10 puncte, la întreprindere mijlocie – 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare cumva, este numărul de oameni. Dacă aveți un angajat primiți 15 puncte, dacă înființați două locuri de muncă – 20 de puncte, 3 locuri de muncă – 25, 4 locuri – 30 și 5 locuri – 35”, a declarat Maria Grapini.
Ea a menționat că va fi acordat un punctaj mai mare și pentru zona rurală. Ministrul pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism a explicat că cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, dar că punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte. “Totalul care se poate face este de 100 de puncte, dar punctajul minim pentru aprobare este de 60 de puncte. Lăsăm liber zece zile să se înscrie toată lumea, facem o ierarhizare în funcție de puncte, iar dacă până la 60 de puncte sunt mai mulți decât avem noi fonduri, le păstrăm în banca de date, luptăm să suplimentăm în anul următor banii și proiectele depuse rămân valabile”, a spus Grapini.
Ministrul a explicat că apoi, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanțe după ce un soft va stabili care firme au punctajele mai mari pe baza criteriilor mai sus menționate. Singurul lucru care nu a fost, deocamdată, stabilit este dacă aceste dosare vor fi depuse la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri. “Nu se va mai derula la centru, se vor depune la ADR-uri sau la Oficiile pentru IMM-uri, deci în cele opt regiuni, și va fi transparent pentru că va fi un soft în care punctajul iese automat din calculator, nu mai pune punctajul o comisie în mod subiectiv”, a spus Grapini.