Home Actualitate MĂRTURII DIN INFERN - Salvator: A fost c...
Actualitate

MĂRTURII DIN INFERN - Salvator: A fost ca un film de groază - haine și genți aruncate și zeci de telefoane ce sunau întruna

După scoaterea victimelor din club, în interior au rămas haine, genți, ghete, pe canapele și pe jos, dar și zeci de telefoane care sunau întruna, a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre salvatorii care vineri seară s-a dus voluntar să dea o mână de ajutor.

Unul dintre cei care au participat la acțiunea de salvare a victimelor din clubul Colectiv, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, era liber vineri seară. El a povestit că în cinci minute după ce s-a dat alarma a ajuns acolo, îmbrăcat în civil, pentru că a fugit de acasă în trening.

Neavând echipament, nu a putut să intre de la început în club, deși focul era deja stins, așa că s-a alăturat colegilor săi care preluau victimele care erau scoase de echipele din interior pentru a vedea dacă mai sunt sau nu în viață, iar pe cei care mai aveau puls îi transporta către ambulanțe.

“Când am ajuns eu, erau peste tot cei cu arsuri mai superficiale, iar la intrarea în club erau zeci de victime inerte, scoase de colegii mei. De acolo trebuia să îi preluăm noi. Cei care au acționat în interior îi scoteau afară imediat ce îi găseau, fără să știe dacă mai erau sau nu în viață. Erau șase sau șapte echipe înăuntru, de câte două sau trei persoane, și îi scoteau unul după altul. Când am ajuns eu, în fața clubului erau scoase și întinse pe jos cel puțin 20 de victime”, a povestit bărbatul.

El a precizat că până să ajungă la intrarea în club, pe drum s-a întâlnit cu colegi de-ai săi care deja cărau în brațe victimele.

“Toți cei pe care a trebuit să îi verificăm rapid, după ce erau scoși la intrarea în club, nu mai erau conștienți. Erau arși. Am găsit o fată care cred că a avut o bluziță mai sintetică pe ea și se topise pe ea, se vedea cum era prinsă de piele, și mai avea sutienul. Bluza nu a ars, pur și simplu s-a topit pe ea de la temperatura aia. Un altul era în pielea goală. Mai avea doar chiloții pe el. Nu știu ce s-a întâmplat și cum ajunsese așa. Era o imagine de groază. Ca într-un film de groază: care arși, care dădeau din câte o mână, dar de fapt erau niște spasme, la nas și la gură toți aveau funingine”, a spus salvatorul.

El mai povestește că, după un timp, nu mai aveau tărgi cu care să transporte răniții către ambulanțe.

“La un moment dat am rămas fără tagă și am fugit din ambulanță în ambulanță și abia am găsit una. Iar după ce am cărat victima cu targa am constatat că nu mai erau ambulanțe goale, nu aveam unde să îl băgăm. Deschideam ușa și nici nu apucam să întrebăm că ni se spunea: nu mai avem loc. L-am lăsat acolo cu un băiat (salvator – n.r.). L-am întrebat dacă a făcut cursul de prim-ajutor și i-am zis să stea pe el (să-l resusciteze – n.r.) și am plecat înapoi. I-a făcut masaj cardiac până a venit ambulanța. Nu mai știu când a venit să îl ia, dar știu că trăia. Era clar în stare gravă, dar se vedea că trăiește. Mai ridica câte o mână. Pe cei care îi vedeam că nu mișcă și nu mai au puls, îi dădea într-o parte”, a spus bărbatul.

Acesta a povestit că la un moment dat au ajuns și jandarmii și au început și ei să îi preia pe cei grav răniți.

“Noi nu mai făceam față. Eram puțini care puteam să preluăm dintre ei. Din momentul în care au venit și jandarmii, în 10 minute am terminat trierea. Cum îl scotea pe câte unul, veneau cinci – șase inși cu boxpaletul și îl luau”, a mai spus el.

Pe lângă lipsa tărgilor, o altă problemă a fost faptul că zona era greu accesibilă și mașinile de intervenție ajungeau cu greu la victime.

“Dar lucrurile s-au aranjat ușor-ușor. Medicii când veneau, luau pacientul și plecau. Nu mai stăteau. Se mai uitau eventual câte puțin și la alte victime, dar nu mai aveau timp. Cum vedeau o targă în mașină, închideau ușile și plecau”, a mai spus salvatorul.

Acesta a povestit că a intrat în interior foarte târziu, când a primit echipamentul, pentru a se asigura că echipelor de salvatori care au scos răniții nu le-a scăpat nicio persoană.

“Era un fum dens, un miros greu. Am încercat să intru și fără mască, dar nu am putut să stau nici măcar un minut și eram aproape de intrare. De la buretele acela era un fum negru, negru și dens. Nu aveai nicio șansă să reziști fără mască. Am intrat ulterior să verific dacă nu a mai rămas cineva după bar, într-o încăpere mică din spatele barului, un fel de depozit al lor. Ne-am uitat sub scenă, ne-am uitat peste tot. Prin club erau geci, telefoane. Pe o boxă de acolo erau o grămadă de telefoane și sunau întruna. Sunau rudele. Am văzut pe unul că suna „Nașa”. Pe toate canapelele erau genți, haine, pe jos erau o gramadă dă alte lucruri”, a povestit bărbatul.

El a mai adăugat că, din câte a reușit să vadă, a ars doar partea de sus a clubului.

“Din ce mi s-a părut mie, pe tavan erau niște grinzi din lemn și sub ele era burete. Grinzile nu au apucat să ardă, dar a ars buretele ăla”, susține salvatorul.

Acesta a recunoscut că incidentul de vineri seară a fost cel mai grav la care a participat.

“Cred că e genul acela de eveniment care ți se întâmplă o dată în viață”, a concluzionat el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună