Marius Ștefan, cofondator și director general / Autonom Services: „La începutul anilor 2000 eu și fratele meu am decis să emigrăm, eu în SUA, el în Franța, cu burse de studii. După ce a
Carte de vizită ¶ A studiat la Academia de Studii Economice din București (Tranzacții Internaționale), dar și la London Business School, Harvard Business School, Stanford University ¶ Povestea firmei românești de închirieri de mașini a început în 2006, după ce…
Carte de vizită
¶ A studiat la Academia de Studii Economice din București (Tranzacții Internaționale), dar și la London Business School, Harvard Business School, Stanford University
¶ Povestea firmei românești de închirieri de mașini a început în 2006, după ce Marius Ștefan împreună cu fratele său au decis să intre în business după terminarea studiilor în străinătate
¶ Frații au considerat că terenul imprevizibil din România, unde „puține piețe sunt mature și mai sunt multe de făcut“, este mai potrivit decât în țările „așezate“
¶ Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri netă de peste 100 de milioane de lei, la un număr mediu de 252 de angajați
Marius Ștefan a vost votat pentru a fi inclus în clasamentul CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA 2018.