Marile economii ale lumii trebuie să refinanțeze datorii de 7.430 de miliarde de dolari în acest an
Marile economii ale lumii trebuie să refinanțeze datorii guvernamentale de 7.430 de miliarde de dolari în acest an, în timp ce creșterea costurilor de împrumut de la minimele record înregistrate anul trecut ar putea crea probleme statelor care trebuie să reducă deficitele bugetare.
Valoarea titlurilor de stat scadente în acest an ale țărilor G7 plus India, Rusia, Brazilia și China este similară cu cea de anul trecut, după ce în 2012 s-a situat la 7.600 de miliarde de dolari, arată calculele Bloomberg. Din G7 fac parte SUA, Japonia, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania și Canada.
Statele Unite au de refinanțat cele mai mari datorii, de 3.100 de miliarde de dolari, în creștere cu 6% față de anul trecut. Pentru Rusia, Germania și Japonia necesarul de refinanțare va scădea, în timp ce pentru Italia, Marea Britanie, Franța, China și India va crește.
Deficitele bugetare ale statelor dezvoltate au coborât de la 7,8% în 2009 la 4,1%, dar rămân la circa de două ori media deceniului de dinaintea crizei financiare. Costurile de împrumut ale guvernelor ar putea urca și mai mult după ce randamentele medii au înregistrat anul trecut cea mai puternică creștere începând din 2006, în contextul îmbunătățirii situației economice și a reducerii programului de achiziții de obligațiuni derulat de către Rezerva Federală a SUA (Fed).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro