Mănescu îi convoacă la minister pe consultanți pentru a decide soluția juridică în cazul CFR Marfă
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, îi va convoca la minister pe consultanți și pe angajații care au lucrat la privatizarea CFR Marfă pentru a stabili soluția juridică în acest caz, respectiv oprirea sau continuarea contractului încheiat cu câștigătorul procedurii, a anunțat premierul Ponta.
El a precizat că inițierea acestor discuții a fost decisă la întâlnirea pe care a avut-o, joi, cu ministrul Transporturilor.
“Am stabilit că doamna Mănescu merge din nou la Ministerul Transporturilor, cheamă consultanții, îi cheamă pe cei din minister care au lucrat și urmează să anunțe soluția juridică, și anume se oprește contractul, se continuă…e ceva ce nu se decide politic, ci se decide în baza prevederilor legale și a ofertei inițiale”, a spus Ponta.
În luna iunie, GFR a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro