Mâncare expirată și mizerie în hotelurile, cluburile și terasele de pe litoral. Amenzi de 100.000 lei
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au amendat, cu o sumă totală de 102.500 lei, șase hoteluri, cinci cluburi și cinci restaurante de pe litoral, în unitățile respective fiind găsite alimente expirate, dar și mizerie în camere, potrivit unui comunicat al ANPC.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au verificat, în perioada 12-13 august, șase hoteluri din stațiunile Neptun și Olimp, precum și cinci cluburi, dar și cinci terase și restaurante din stațiunea Mamaia.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 102.500 lei pentru nereguli precum alimente depozitate necorespunzător sau expirate, lenjerie de pat murdară sau piese de mobilier stricate.
Astfel, în patru unități hoteliere inspectorii ANPC au găsit fațade deteriorate ale unor balcoane, gresie stricată la baie, mobilier rupt în camere sau lenjerie de pat murdară. Totodată, au fost aplicate sancțiuni și pentru lipsa informării consumatorilor cu privire la serviciile cu și fără plată a programelor TV din camere
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro