Home Actualitate Managerul Spitalul Floreasca a demisiona...
Actualitate

Managerul Spitalul Floreasca a demisionat în octombrie, dar a rămas să trateze răniții în incendiu

Managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei, și-a dat demisia la începutul lunii octombrie, din motive personale, dar după incendiul din clubul Colectiv a rămas în unitatea sanitară să trateze răniții.

Managerul Spitalului de Urgență Floreasca, Radu Macovei, a declarat pentru MEDIAFAX că și-a dat demisia încă de la începutul lunii octombrie, din motive personale, dar este în spital pentru tratarea tuturor cazurilor grave din accidentul din clubul Colectiv.

“Mi-am dat demisia, la începutul lunii octombrie, din funcția de manager al Spitalului Floreasca, nu are nicio legătură cu accidentul de acum. Nu are cum să aibă vreo legătură cu accidentul de acum, dovadă fiind faptul că mi-am dat demisia cu mult timp înainte de incendiul din clubul Colectiv”, a precizat profesor dr. Radu Macovei.

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății în Guvernul demisionar, a declarat, pentru MEDIAFAX că profesorul Radu Macovei și-a înaintat demisia în octombrie, fără nicio legătură cu cazul clubul Colectiv, dar l-a rugat să mai rămână pe durata internării în Spitalul de Urgență Floreasca a pacienților răniți în incendiu.

“Este adevărat că și-a înaintat demisia în octombrie, l-am rugat să rămână pe toată această perioadă a accidentului. Are în secție o pacientă în șoc toxicoseptic pe care o îngrijește și l-ați văzut continuu făcând parte din echipa de conducere de câte ori am ieșit la declarații la Spitalul Floreasca”, a precizat Bănicioiu.

Ministrul a mai spus că, în prezent, în Spitalul Floreasca sunt doi pacienți în stare gravă, prognosticul evoluției stării acestora fiind rezervat.

În urma incendiului care a avut loc, în 30 octombrie, în clubul Colectiv, 32 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 200 au fost rănite.

În spitalele din Capitală sunt internate 130 de persoane rănite în urma incendiului din clubul Colectiv, dintre care 83 sunt în stare critică și gravă, potrivit ultimei situații transmise, joi, de Ministerul Sănătății.

Conform datelor centralizate la Ministerul Sănătății, dintre cei 130 de răniți în urma incendiului, la Spitalul de Arși sunt internați 25, la Spitalul “Bagdasar-Arseni” – 21, la Spitalul “Grigore Alexandrescu” – 7, la Spitalul “Sfântul Ioan” – 7, la Spitalul Elias – 14, la Spitalul Militar Central – 12, la Spitalul “Sfântul Pantelimon” – 4, la Spitalul de Urgență Floreasca – 14, la Spitalul Universitar – 18, la Spitalul “Dimitrie Gerota” – 2 și la Spitalul “Agrippa Ionescu” – 6 pacienți.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună