Managerul care recuperează creditele celei mai profitabile bănci din România
Dana Dulciu este senior director în cadrul Raiffeisen Bank Romania și este responsabilă cu coordonarea activității de restructurare și de recuperare a creditelor pentru persoane juridice, începând cu anul 2008.
Anterior, a ocupat prima poziție de analist restructurare credite creată în cadrul băncii, în anul 2005, cu mult înaintea apariției primelor semne ale crizei financiare actuale.
Absolventă a Academiei de Studii Economice București, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, și-a început cariera într-o bancă locală care ulterior a cunoscut perioada falimentelor zgomotoase din anii 2000. Experiența profesională și cea personală au determinat-o să aprofundeze acest domeniu, continuându-și cariera ca economist în cadrul unei firme de practicieni în insolvență.
Colaborarea cu Raiffeisen Bank a venit firesc în domeniul restructurării creditelor, iar în ultimii nouă ani a fost implicată, din perspectiva creditorului financiar, în cazuri complexe de restructurare și de recuperare în afara instanței sau în proceduri juridice pentru companii activând în diverse industrii din România.
Dana Dulciu este membru în Asociația Turnaround Management Association, INSOL Europe, dar și în UNPIR, CECCAR, ANEVAR.
Principiul de viață profesională după care se ghidează s-ar putea descrie ca fiind: “Nimic nu este imposibil dacă te implici cu toată responsabilitatea și creativitatea pentru identificarea soluțiilor, iar satisfacția personală vine întotdeauna din experiența colaborării cu oamenii”. Activitatea de restructurare și recuperare credite într-o instituție financiară în perioada actuală presupune un efort constant de adaptare la provocările mediului economic, motiv pentru care Dana se mândrește că a devenit unul dintre cei mai vechi specialiști în “loan workout” din piața bancară locală.
Dana Dulciu face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.