Managerii estimează creșterea moderată a prețurilor în toate sectoarele economiei în următoarele trei luni
Managerii companiilor estimează o creștere moderată a prețurilor în toate sectoarele economiei în perioada octombrie-decembrie, și relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare și comerțul cu amănuntul, potrivit datelor transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Managerii companiilor estimează o creștere moderată a prețurilor în toate sectoarele economiei în perioada octombrie-decembrie, și relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare și comerțul cu amănuntul, potrivit datelor transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).
În același timp este preconizată o relativă stabilitate a numărului de salariați în industria prelucrătoare și servicii.
Concluziiile au fost obținute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendințele activității economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +4%). Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice se estimează cea mai mare creștere (sold conjunctural +38%), urmată de activitățile de fabricare a altor mijloace de transport și a produselor din tutun (sold conjunctural +35%).
Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare, în timp ce pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).
În construcții, în perioada octombrie-decembrie se va înregistra o scădere a volumului producției (sold conjunctural -19%), precum și o scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -10%).
În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții, se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +7%).
În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendință de relativă stabilitate a activității economice (sold conjunctural +4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +10%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere a numărului de salariați (sold conjunctural +17%) și creștere moderată a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%).
Conform estimărilor din luna octombrie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).
În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +2%).
Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural +6%).