Mai vin și vești bune: pasajul suprateran de pe Centura București-Domnești urmează să fie deschis în noiembrie, după patru ani de la debutul lucrărilor de construcție
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, spune că pasajul suprateran de pe Centura București-Domnești urmează să fie deschis anul acesta, pe 15 noiembrie. “S-a finalizat montarea ultimelor elemente prefabricate la rampa de urcare dinspre Bragadiru, rampa de…
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, spune că pasajul suprateran de pe Centura București-Domnești urmează să fie deschis anul acesta, pe 15 noiembrie.
“S-a finalizat montarea ultimelor elemente prefabricate la rampa de urcare dinspre Bragadiru, rampa de coborâre spre Chiajna și continuă această activitate la ultimele două rampe: urcare spre București, respectiv urcare/coborâre spre și dinspre Domnești”, precizează Irinel Ionel Scrioșteanu pe contul personal de FB.
Lucrările vor continua cu armarea, cofrarea și turnarea grinzii de coronament la rampele urcare/coborâre spre și dinspre Chiajna, rampa de urcare dinspre București și rampa de urcare dinspre Bragadiru.
Totodată, continuă lucrările de montare a parapetului metalic de protecție pe toate zonele pasajului, precum și armarea, cofrarea și turnarea trotuarului la rampa de urcare dinspre Chiajna, rampa de coborâre spre București și la rampa de urcare spre Bragadiru.
Irinel Ionel Scrioșteanu mai precizează că a avut loc ultima turnare a betonului în zona inelului central, și au început lucrările pentru realizarea bazinelor pentru retenția apei pluviale, în zona giratoriului dinspre București.
Primele lucrări la pasajul de la Domnești au început în 2018, în baza unei autorizații de construire parțiale, însă restul proiectului s-a blocat din cauză că proiectul tehnic a trebuit complet refăcut față de ce s-a scos la licitație.
Lucrările au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje constante.
Pasajul Domnești este al doilea din cele cinci pasaje aflate în construcție pe Centura Capitalei care ar putea fi deschis circulației.