Home Actualitate Mai mulți investitori, interesați de hid...
Actualitate

Mai mulți investitori, interesați de hidrocentrala de la Tarnița. Cum va arăta proiectul de un miliard de euro - VIDEO

Reprezentanții Hidro Tarnița, compania de proiect care intenționează să construiască o hidrocentrală de un miliard de euro în județul Cluj, afirmă că un număr "semnificativ" de investitori sunt interesați de investiție.

“Informăm publicul interesat cu privire la faptul că, încă din a doua zi de la deschiderea procedurii, au fost înregistrate atât o primă plată efectivă a prețului prevăzut mai sus (prețul de 12.000 euro pentru achiziția documentației de precalificare – n.r.), cât și un număr semnificativ de investitori efectiv interesați, care se află în curs de pregătire a formalităților de plată și de obținere a împuternicirilor autentice necesare ridicării ocumentațiilor, conform pocedurii”, se arată într-un comunicat al Hidro Tarnița.

Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești ar urma să fie construită, pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald.

Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare. În timpul construcției centralei vor fi create peste 4.000 de locuri de muncă.

Investitorii au putut achiziționa documentația începând de luni, iar aceast lucru le permite să viziteze locul unde ar urma să fie costruită hidrocentrala.

Lista investitorilor precalificați va fi publicată în 14 noiembrie.

Acționarii Hidro Tarnița sunt Electrica și Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 50% din acțiuni.

La capitalul companiei Hidro Tarnița vor participa Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Societatea de Administrare pentru Participații în Energie (SAPE), alături de investitori care urmează să fie selectați. SAPE a fost înființată ca să ges­tioneze pachetele minoritare de acțiuni cu care a rămas Electrica SA la companiile de distribuție și furnizare a energiei electrice privatizate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună