Home Actualitate Mai bine fără haine decât fără telefon:...
Actualitate

Mai bine fără haine decât fără telefon: 23% dintre oameni ar prefera să fie surprinși dezbrăcați în public

Oamenii din ziua de azi se bazează atât de mult pe conectivitate, încât 23% dintre participanții la o nouă cercetare Kaspersky Lab ar prefera să fie surprinși dezbrăcați în public decât să nu aibă dispozitivele conectate cu ei. Astfel, o grijă corespunzătoare față de dispozitivele noastre și asigurarea unei legături stabile, indiferent unde am fi și ce am face, este mai importantă ca niciodată.

Mai bine fără haine decât fără telefon: 23% dintre oameni ar prefera să fie surprinși dezbrăcați în public
Mai bine fără haine decât fără telefon: 23% dintre oameni ar prefera să fie surprinși dezbrăcați în public · Foto: Business Magazin

Conexiunea la Internet a devenit ceva esențial pentru mulți utilizatori, mai ales atunci când sunt pe drum. Prin urmare, peste o cincime (22%) dintre respondenții la un sondaj recent Kaspersky Lab spun că a fi conectat la Internet este la fel de important pentru ei ca a avea acces la mâncare, apă și adăpost, potrivit unui comunicat al companiei.-

Măsura în care ne bazăm pe dispozitive și pe conectivitatea oferită este acum atât de mare încât pierderea unui smartphone sau a unei tablete poate fi mai stresantă decât multe alte situații traumatizante. Aproape toți respondenții (90%) au spus că s-ar simți stresați dacă și-ar pierde sau le-ar fi furat dispozitivul – un procent mai mare decât cei care au menționat evenimente ca pierderea unui tren/a avionului (88%), faptul de a fi implicați într-un accident minor de mașină (88%) sau îmbolnăvirea (80%).

În plus, oamenii sunt pregătiți să riște să fie puși în situații jenante sau chiar în pericol pentru a rămâne conectați. De exemplu, 26% dintre respondenți s-au uitat în ecranul telefonului atunci când traversau strada, iar 21% când treceau printr-o zonă necunoscută/periculoasă. Mai mult, o persoană din cinci a spus că s-ar simți dezbrăcată fără dispozitivul său conectat. Acest lucru a fost investigat de Kaspersky Lab într-un experiment recent în care un voluntar gol și neajutorat a primit sarcina de a-și găsi hainele într-un oraș necunoscut, fără telefon și toate avantajele aduse de acesta. După cum au demonstrat studiul și experimentul nostru social, senzația de a nu avea telefonul cu tine este similară cu cea de a fi dezbrăcat.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de peste 20 de ani.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună