Mădălina Bălan a instruit peste 1.000 de manageri și specialiști în HR într-un deceniu de activitate
Mădălina Bălan este fondator al companiei de consultanță HART HR Consulting.
“Am început să lucrez în consultanță de resurse umane și am rămas în acest domeniu de mai bine de 10 ani“, spunea Mădălina Bălan, prezentă în ediția din 2012 a catalogului „100 tineri manageri de top“.
Este o specializare care i-a permis să se dezvolte ușor, având în vedere că profesia sa este cea de psiholog. A lucrat încă din timpul facultății, ca profesoară suplinitoare la un liceu din București, și visa ca la finalul studiilor să se angajeze ca psiholog judiciar. „Mi s-a propus ca la finalul studiilor să rămân în facultate ca asistent preparator, însă am refuzat și întâmplarea a făcut să încep să lucrez în cadrul unei agenții de recrutare – Snelling, devenită ulterior Aims Human Capital“, își amintește Mădălina.
După șase ani în care a lucrat pentru Aims Human Capital, în calitate de consultant și apoi business development manager, s-a mutat la BIA, o companie abia preluată de fondul de investiții Gemisa, unde a fost director general adjunct. Nu a rămas decât un an, până în 2006, când a decis să-și înființeze propria afacere în domeniul pe care îl cunoștea și în care lucrase până atunci.
Compania s-a numit încă de la început HART Human Resources Consulting și s-a specializat în activități de recrutare și selecție și apoi de business development, concepere și livrare de programe de training. „De-a lungul carierei mele am fost implicată mereu în business development, vânzări, dar și în activități de consultanță pentru sute de companii multinaționale“, spune Bălan.
A livrat sute de sesiuni de dezvoltare de competențe în zona de resurse umane, instruind peste 1.000 de manageri și specialiști în resurse umane, iar în ultimii cinci ani a participat direct la proiecte de evaluare și dezvoltare cu peste 2.000 de persoane din zeci de companii. Din 2008 a aliniat HART HR Consulting la grupul de companii de consultanță Hogan Assessment Systems International, cu prezență și parteneri în 10 țări din Europa Centrală și de Est.