Lupul de pe Wall Street vrea să-și plătească datoriile vorbind credulilor despre fața nevăzută a banilor
Adevăratul lup de pe Wall Street, Jordan Belfort, în prezent vorbitor motivațional, a declarat recent că vrea să obțină 100 de milioane de dolari din turneul pe care îl va susține în acest an.
Belfort este autorul best-seller-ului care a inspirat filmul “Lupul de pe Wall Street”. El a fost arestat pentru evaziune fiscală și spălare de bani și a petrecut 22 de luni în închisoare, relatează Business Insider. El a fost obligat deasemenea să restituie 110 milioane de dolari statului american, însă nu a reușit până în prezent să își onoreze înțelegerea.
Belfort a declarat la o conferință în Dubai că speră ca turul din acest an să îi aducă cel puțin 100 de milioane, pentru a-și putea astfel achita toate datoriile.
Ca broker, Jordan Belfort câștiga în jur de 50 de milioane de dolari pe an.