Home Actualitate Lovitură de stat eșuată în Turcia. Aproa...
Actualitate

Lovitură de stat eșuată în Turcia. Aproape 200 de persoane au murit. Șeful Statului Major al armatei a fost înlocuit. Sunt în continuare confruntări sporadice - FOTO

Cel puțin 104 indivizi implicați în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forțele de ordine, a declarat generalul Ümit Dundar, noul șef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanțul total fiind de 194 de morți.

UPDATE 11:30 Comandant militar turc: 104 indivizi care au lansat lovitura de stat au fost uciși

“Tentativa de lovitură de stat a fost blocată”, a declarat generalul Umit Dundar, precizând că 104 persoane care au lansat complotul au murit.

În confruntări au murit alte 90 de persoane – 43 de agenți ai Ministerului de Interne și 47 de civili. “Acești oameni sunt martiri”, susține Dundar.

UPDATE 11:00 Bilanțul loviturii de stat din Turcia este de cel puțin 90 de morți

Un procuror din districtul Gölbași a declarat că 42 de persoane au murit la Ankara.

Inițiatorii loviturii de stat au omorât 20 de agenți de poliție într-un atac lansat la sediul Forțelor speciale turce, în Ankara.

Doi angajați au fost uciși la compania de telecomunicații Turksat.

UPDATE 10:00 Șeful Statului Major al armatei turce a fost înlocuit

Premierul Turciei, Binali Yildirim, a anunțat sâmbătă dimineață înlocuirea șefului Statului Major General al armatei, Hulusi Akar, deși acesta părea să fi fost luat ostatic și să fie de partea Administrației Recep Erdogan, relatează ziarul Hurriyet.

Binali Yıldırım a anunțat înlocuirea generalului Hulusi Akar cu Ümit Dündar.

Generalul Dündar a fost implicat direct în contracararea loviturii de stat militare.

Nu este clar ce s-a întâmplat cu generalul Hulusi Akar. Aparent, el fusese luat ostatic și ar fi fost eliberat. Însă este posibil fie să fie în continuare ostatic sau să fi murit, fie să se fi descoperit că a fost de fapt implicat în lovitura de stat militară.

UPDATE 09:40 Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pare să dețină din nou controlul politic după tentativa de lovitură de stat soldată, conform unor surse, cu moartea a zeci de persoane și arestarea câtorva sute, dar există informații că sunt în continuare confruntări militare în unele zone din Turcia.

“Au îndreptat armele poporului spre popor”, a declarat Erdogan la Aeroportul Ataturk din Istanbul, dând asigurări că Administrația sa a restabilit controlul.

Ministrul Justiției, Bekir Bozdag, a dat asigurări că tentativa de lovitură de stat a fost învinsă definitiv.

“Autorii loviturii de stat nu dețin nicăieri controlul în mod corespunzător; vor fi învinși inclusiv în zonele în care dețin controlul, iar cei care au preluat mijloace aeriene vor fi doborâți”, a spus Bozdag, citat de agenția Anadolu.

Nu este clar cine deține controlul asupra Statului Major General al armatei turce, dar Guvernul a dat asigurări că șeful instituției, care era ținut ostatic, a fost eliberat.

Un oficial prezidențial a declarat pentru Associated Press, sub protecția anonimatului, că cel puțin 60 de persoane au murit în confruntările militare, iar peste 1.563 de ofițeri militari participanți la lovitura de stat au fost arestați.

Parlamentul Turciei organizează o reuniune de urgență pe tema situației de criză.

UPDATE 08:20 Presa din Turcia relatează că 29 de colonei și 5 generali au fost retrași din funcțiile lor în cadrul armatei. Numărul militarilor reținuți ca fiind suspectați de implicare în lovitura de stat de vineri noaptea a crescut la 754. Un grup de rebeli continuă să lupte și se estimează că aceștia dețin controlul asupra câtorva elicoptere militare.

UPDATE 7:30 Noile estimări arată că cel puțin 60 de persoane au murit noaptea trecută, în operațiunile de preluare a puterii de către Armata turcă, informează The Guardian. Ministrul Justiției a anunțat și că aproximativ 336 de persoane suspectate că s-ar fi implicat în complot au fost arestate.

UPDATE 05:35 Cel puțin 42 de persoane au fost ucise la Ankara în timpul nopții, declară procurorul general al Turciei, citat de televiziunea turcă NTV. Dintre acestea, 17 erau polițiști, restul civili.

UPDATE 05:48 Situație incertă în Turcia: Administrația Erdogan susține că a restabilit controlul “în mare parte”

Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eșuat sâmbătă dimineață, în contextul în care mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a susține Administrația Recep Tayyip Erdogan, care pretinde că deține controlul “în mare parte”.

Recep Tayyip Erdogan a sosit sâmbătă în zori la Istanbul și a amenințat că cei implicați în tentativa de lovitură de stat vor plăti “un preț mare” pentru acest “act de trădare”, relatează Reuters.

Mii de persoane au răspuns apelului lansat de Recep Erdogan și au ieșit pe străzi. Circa 30 de militari implicați în lovitura de stat s-au redat în Piața Taksim din Istanbul după ce au fost înconjurați de Poliție.

Nu este clar cine deține controlul politic în Turcia, în contextul în care armata anunța acum câteva ore că țara este condusă de un “Consiliu pentru pace”.

Premierul Binali Yildirim susține că situația este “în cea mai mare parte” sub control, conform BBC, precizând că a fost instituită o zonă de interdicție aeriană în Ankara. Yildirim a declarat că 130 de persoane implicate în lovitura de stat militară ar fi fost arestate.

Multe zone din Turcia sunt sub controlul armatei, dar nu este clar dacă toate departamentele armatei recunosc atribuțiile Administrației Erdogan.

UPDATE 02:30 Avioane de vânătoare au deschis focul spre elicoptere militare, la Ankara

Avioane de vânătoare turce au lansat rachete spre elicoptere militare folosite în lovitura de stat, în orașul Ankara, anunță surse citate de agenția Anadolu și de postul NTV.

Dacă informațiile se vor confirma, ar părea să fie vorba de izbucnirea unui conflict între facțiuni ale armatei turce.

Potrivit postului NTV, un avion F-16 a doborât un elicopter militar Sikorsky, în Ankara.

02:10 Două formațiuni de opziție din Turcia au denunțat lovitura de stat militară, exprimând susținere pentru Administrația Recep Tayyip Erdogan, relatează presa turcă. “Această țară a suferit destul de pe urma loviturilor de stat. Nu vrem ca aceste suferințe să se repete”, a comunicat Partidul Popular Republican (CHP). Și Mișcarea Naționalistă (MHP) a anunțat că susține Administrația Recep Tayyip Erdogan.

02:06 Serviciile rețelelor de socializare online Facebook și Twitter, precum și site-urile ziarelor turce par a fi blocate, relatează site-ul agenției Reuters.

01:54  MAE recomandă turiștilor și celorlalți cetățeni români aflați pe teritoriul Turciei să nu părăsească locațiile de cazare, să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare, în special în locurile aglomerate, și să se informeze în permanență asupra evoluției situației interne.

01:37Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a solicitat azil politic în Germania și a părăsit deja Turcia, afirmă surse militare americane citate de postul MSNBC, însă informațiile nu pot fi confirmate. MSNBC a comunicat că avionul care îl transportă pe Recep Erdogan se îndreaptă acum spre Olanda. Informațiile nu pot fi confirmate din alte surse.

01:32 “Președintele SUA, Barack Obama, este ținut la curent cu situația din Turcia”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Consiliului prezidențial pentru siguranța națională.

“Suntem în contact permanent cu delegația UE din Ankara. Facem apel la reținere și la respectarea instituțiilor democratice”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, potrivit Bloomberg.

Noul ministru britanic de Externe, Boris Johnson, a anunțat că Londra urmărește cu preocupare situația din Turcia.

Un anunț similar a fost făcut de premierul Greciei, Alexis Tsipras.

01:06 O explozie puternică a avut loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în centrul capitalei Turciei, relatează site-ul agenției Associated Press. Potrivit CNN-Turk, deflagrația a avut loc la sediul Televiziunii publice turce, aflată sub controlul armatei.

#TurkeyCoup: Gunfire in #Anakara pic.twitter.com/O8h6IEvT6G

— WikiLeaks (@wikileaks) 15 July 2016

00:52 Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că lovitura de stat militară este coordonată de simpatizanții clericului musulman Fethullah Gulen, adversarul său care locuiește în Statele Unite.

“Îndemn poporul turc să vină în piețele publice și la aeroporturi. Nu am crezut niciodată într-o putere politică mai mare decât cea a poporului”, a subliniat Erdogan, care se află într-o locație sigură.

“Președintele ales democratic al Turciei și Guvernul dețin controlul. Nu vom tolera tentativele de subminare a democrației. Comunicatul ilegal a fost făcut de Consiliul pentru Pacea Națiunii, nu de armata turcă. Președintele este într-un loc sigur”, a comunicat Președinția Turciei.

00:36 Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în contextul posibilei lovituri de stat militare, că “Turcia va depăși acest moment”.

00:22 Turcia, sub controlul “Consiliului pentru Pace”; cetățenii sunt în siguranță

“Turcia este sub controlul unui Consiliu pentru pace, care va garanta siguranța cetățenilor”, a comunicat Televiziunea publică turcă.

Armata turcă argumentează că a fost necesară preluarea puterii pentru că Administrația Recep Tayyip Erdogan a periclitat statul de drept și democrația turcă.

Potrivit presei de la Ankara, armata a introdus legea marțială și interdicții de circulație.

Există informații că la Ankara s-ar fi înregistrat o explozie și că ar avea loc schimburi de focuri între poliție, subordonată Guvernului, și armată, care are un statut special în Turcia, fiind garantul statului laic.

00:03 Administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan a denunțat o tentativă de lovitură de stat militară, promițând că va opune rezistență și că autorii revoltei vor fi pedepsiți.

Armata turcă a anunțat vineri seară că a preluat controlul asupra țării pentru a “reda libertatea și democrația”, promițând că toate acordurile internaționale vor fi respectate.

Another periscope user live in #Turkey https://t.co/ww5d15P3aP

— Dan Lee (@DanLeePadgett) 15 July 2016

23:58 Anunțul făcut de armata turcă privind preluarea puterii nu a fost autorizat de ierarhia militară, anunță Președinția Turciei, conform Reuters.

23:56 Comandanți militari turci sunt ținuți ostatici la sediul Statului Major General, în Ankara, afirmă surse guvernamentale turce, în timp ce președintele Recep Tayyip Erdogan pare a fi în siguranță, relatează Reuters.

“Generalul Hulusi Akar, șeful Statului Major al armatei turce, este ținut ostatic de un grup de militari care încearcă să preia puterea politică”, au declarat surse citate de presa turcă.

LIVE Stream from Turkish civilians in Ankarahttps://t.co/gpPVahkdE2#Turkey #Ankara

— bestdesignideas (@BestDesignIdea) 15 July 2016

Surse guvenamentale turce susțin că șeful Statului Major al armatei turce și alți generali cu funcții de rang înalt sunt ținuți ostatici.

Conform altor surse, președintele Recep Tayyip Erdogan este într-un loc sigur.

23:43 Armata turcă a anunțat că deține controlul asupra întregii Turcii.

În paralel, Guvernul Binali Yildirim a denunțat o tentativă de lovitură de stat militară. “Guvernul ales de popor rămâne în funcție. Acest Guvern va preda puterea doar când poporul va decide acest lucru”, a comunicat Guvernul de la Ankara.

23:35 ARMATA SUSȚINE CĂ A PRELUAT PUTEREA ÎN TURCIA

Armata turcă a difuzat vineri seară un comunicat în care anunță că a preluat controlul asupra Turciei, relatează agențiile Reuters și Bloomberg.

23:34 Tancuri au fost observate, vineri seară, în jurul Aeroportului Ataturk din Istanbul, dar și în centrul metropolei turce, relatează postul NTV și ziarul The Telegraph, prezentând imagini.

23:27 Armata turcă a trimis tancuri la Aeroportul Ataturk din Istanbul – NTV

Autoritățile turce au luat măsuri speciale de securitate, vineri seară, pe fondul informațiilor privind o tentativă de lovitură de stat militară, anunță surse citate de presa turcă și internațională.

Premierul Binali Yildirim a anunțat că a existat o tentativă în sensul unei lovituri de stat militare. “Ar fi prea mult să o numim o lovitură de stat, dar a existat o tentativă de revoltă în cadrul armatei. Este vorba de o încercare de preluare a puterii în mod ilegal. Vom pedepsi drastic această tentativă”, a declarat Yildirim, citat de CNN Türk.

“Turcia nu va permite niciodată vreo inițiativă de întrerupere a democrației. Autorii acestui act vor plăti cel mai mare preț”, a amenințat premierul Turciei, lansând un apel la calm.

Elicoptere și avioane militare survolează la joasă altitudine zone centrale din Ankara și Istanbul, afirmă surse citate de cotidianul britanic The Telegraph.

URGENT: Footage shows jets flying incredibly low over residential buildings in #Ankara, Turkey pic.twitter.com/sdQNhc3sWv

— Press TV (@PressTV) 15 July 2016

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună