"Loganizarea", un nou cuvânt inventat de sindicaliștii francezi, supărați că Renault va produce Dacia la fabrica uriașă de mașini low-cost din Maroc
Renault a deschis o fabrică uriașă pentru producția de mașini "low cost" în Maroc, care va ajunge la 400.000 de unități pe an în 2013, și va avea în primă fază ca principală piață de export Europa, iar sindicaliștii francezi acuză "Loganizarea" unor modele care vor reduce cota de piață a Renault.
Uzina Dacia din România livrează automobile pe 47 de piețe din Europa și regiunea Mediteranei, în timp ce fabrica din Tanger ar fi trebuit să aprovizioneze regiunea Africii, dar și alte zone mai îndepărtate, potrivit AFP.
Deschiderea fabricii din Maroc nu se face în detrimentul Franței, a afirmat directorul general al Renault, Carlos Ghosn, în timpul ceremoniei, la care a participat și regele Marocului, Mohammed al VI-lea.
Fabrica din Tanger a atras critici puternice în Franța din cauza declinului constant al producției grupului în țara de origine. Capacitatea fabricii se va situa în primă fază la 150.000-170.000 de unități, cu o singură linie de producție, și circa 6.000 de angajați. Cutiile de viteze și motoarele, precum și alte componente, vor fi importate din Franța, Spania și România.
“Nu este ceva făcut pe seama Franței și din contră va da de lucru în Franța centrelor de inginerie, fabricilor de motoare și furnizorilor. În același timp alocăm în Franța producție cu valoare adăugată mai ridicată, precum mașini electrice sau baterii”, a spus el.
Producția uzinei din Maroc face parte din categoria “low-cost”, astfel că grupul a fost nevoit să caute o țară cu forță de muncă suficientă, calificată, și costuri competitive.
Amplasarea unei astfel de fabrici în Europa de Vest și mai ales în Franța ar fi fost imposibilă, a spus el. Ghosn a subliniat de asemenea, că între Renault și subsidiara Dacia a grupului nu există concurență.
Europa va fi o importantă piață de desfacere pentru autovehiculele produse de Renault în Maroc, a declarat, directorul fabricii, Tunç Basegmez.
“În primă fază, clienții noștri importanți vor fi țările din Europa”, a spus Basegnec înaintea cremoniei de deschidere, adăugând că fabrica va ajunge eventual la o producție de până la 400.000 de mașini “low cost”.
Fabrica este situată în zona liberă din Melloussa, la 30 de kilometri de portul Tanger Med.
“Este aproape de Europa, în Africa și aproape de Orientul Mijlociu”, a spus el.
Fabrica din Maroc va produce monovolumul Lodgy, care va fi urmat de un vehicul utilitar și de un altul, ținut încă secret, potrivit AFP. Renault beneficiază de mai multe avantaje ca urmare a amplasării fabricii într-o zonă liberă, între care scutire de taxa pe companii cinci ani și un nivel redus ulterior, lipsa unei taxe de export și formalități vamale acclerate.
Lodgy, care va fi produs în Maroc, benficiază de succesul surprinzător al asutovehiculelor Dacia, fabricate în România, scrie Reuters. Modelul Logan din 2004 a avut mai mult succes în Europa decât în multe din țările cărora a fost destinat inițial, precum India. Între timp, Dacia Duster a devenit, de asemenea un succes în Franța, potrivit Reuters.
“Vedem această fabrică (din Maroc, n.r.) ca o dezvoltare periculoasă. Aceste vehicule sunt de fapt modele Scenic și Kangoo «Loganizate». Vor lovi cu siguranță în cota de piață a Renault”, a declarat Fabien Gache, un purtător de cuvânt al sindicatului dominant din Franța, CGT.
Autovehiculele produse în Maroc vor concura modele ale rivalilor, precum un vehicul comercial ușor fabricat de Fiat și PSA în Turcia, a declarat Jean-Christophe Kugle, care supraveghează regiunea Euromed pentru Renault.
Renault beneficiază însă și de salariile din Maroc, mai scăzute decât cele din România, a explicat Kugler. În Maroc salariul mediu va fi de 250 de euro, față de 450 de euro în România.
Oficialul Renault a recunoscut îngrijorarea cauzată, dar consideră “foarte importantă menținerea competitivității fabricilor prin punerea lor în concurență”.
Pe lângă România, Renault mai fabrică mașini low-cost în India, Africa de Sud, Iran, Brazilia, Rusia și Columbia, pentru piețele locale.