Locul din România unde AURUL CURGE, la propriu, în râuri

La Almașu Mare, în vecinătatea fostei mine Haneș, aurul aluvionar din pârâul Turnu va fi exploatat ca pe vremea dacilor, cu șaitrocul și pătura din lână de oaie!   Aurul din Munții Apuseni a stârnit de-a lungul vremurilor războaie, a înscăunat regi și a purtat blesteme. Aurul Apusenilor noștri a scris istorie, o istorie a sângelui și a suferinței locuitorilor acestor munți. Acest metal nativ este ușor de cules din râuri și e extrem de maleabil: dintr-un gram de aur se poate obține o foiță de un metru pătrat!   Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupației romane în Dacia, nu mai puțin de 500 tone de aur și 950 tone de argint au părăsit țara pentru a consolida economic Imperiul Roman. Pentru mai multă performanță, romanii au adus în Apuseni coloni de origine traco-iliră, specializați în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcționar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reședință era în Zlatna.   Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii și rușii au supt și ei aurul din zăcămintele noastre. Mulți  români uită că orașe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare și invidie, precum Budapesta, Viena, Roma, Istanbul, Sankt Petersburg și Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, și cu aur extras din zăcămintele noastre. Exploatarea zăcămintelor de către romani, i-a urmat o pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmați de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni și Maramureș. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de aproape 10 tone de aur.   Zăcămintele aurifere apar sub două forme principale, aurul de filon și cel aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezișul râurilor. Mițele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reține micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurități aduse de apă.   Astăzi, majoritatea rezervelor naționale de aur le regăsim în Cadrilaterul de Aur, o suprafață de aproximativ 500 kilomteri pătrați, încadrată între localitățile Săcărâmb, Căraci, Zlatna și Baia de Arieș. Maximul de extracție auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.   Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităților Săcărâmb, Crăciunești, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criș, Țebea, Almașu Mare, Zlatna – Mina Haneș, Roșia Montană, Vulcoi Corabia și Baia de Arieș. Mineritul se făcea doar prin forța brațelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui și încărcate în coșuri de răchită așezate pe catâri. Minereul era mărunțit în celebrele șteampuri cu apă, trecut prin șaitroc, după care era colectat pe țesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.   Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporții în perioada regimului comunist. A urmat decăderea post-decembristă a industriei extractive și prelucrătoare de minereuri din România. Apoi a urmat o nouă încercare de scormonire după aur, eșuată lamentabil, a unei companii canadiene, la Roșia Montană. În zonă, locuitorii au rămas fredonând a pagubă vechea cântare: ”munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”.

*În Apuseni, aurul se adună din nou cu șaitrocul și cu blana de oaie

Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râurile din Alba. Spre deosebire de aurul din inima muntelui, cel aluvionar poate fi extras mai ușor, fără cianuri și fără tehnologii scumpe, dar se găsește în cantități mai mici. De mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat organizat aurul aluvionar. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar și în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip și de pietriș și a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcții, în drumuri și autostrăzi.

Ioan Cătălina, din satul Stănija, județul Hunedoara fost primul căutător autorizat de metal prețios, din România post-revoluționară. În anul 2005, a obținut de la Agenția de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. Luând exemplul confratelui din Hunedoara, doi întreprinzători privați din Zlatna – unul din Trîmpoiele și altul din Pirita – au obținut luna aceasta avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru exploatarea aurului aluvionar de pe cursul pârâului Turnu din Almașu Mare, din imediata vecinătate a fostei mine de aur de la Haneș. Potrivit avizelor APM Alba, SC Turnu Explorer din Pirita – Zlatna și SC Aqua Rus Center Trâmpoiele vor exploata aurul aluvionar din pârâul Turnu de pe raza comunei Almașu Mare.

Pentru aceste activități, cele două firme au concesionat suprafețe de teren din domeniul public al comunei Almașu Mare încă din toamna anului 2016. Conform APM Alba, cele două proiecte se încadrează în prevederile HG nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 13 ”extracția mineralelor prin dragare fluvială sau marină”. Ambele terenuri pe care se va opera sunt pășuni și cuprind și albia minora a pârâului Turnu, intravilan, în vecinătatea drumului comunal DC 178. Accesul la primul perimetru de exploatare se face din drumul județean DJ 705D Almașu Mare – După Piatră, la care se racordează drumul comunal către fosta mină de aur Haneș.

Volumul total de aluviuni aspirat/procesat este evaluat la 96 mc pentru primul proiect și 568,4 mc pentru cel de-al doilea. Ambele proiecte se derulează cu avizul Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba.

În ambele cazuri, activitatea de extracție a aurului aluvionar din perimetrele de exploatare va consta în separarea gravitațională a aurului împreună cu metalele grele din aluviunile nisipoase din albia minora a pârâului Turnu. Metodologia de extracție a aurului din nisipurile aluvionare prevede urmatoarele etape: extragerea nisipului aluvionar din albie prin intermediul unei drage mobile de aspirație a aluviunilor din albie dinspre aval spre amonte și dinspre firul apei spre maluri; depunerea/sortarea gravitațională a aluviunilor și a apei aspirate pe șaitroc/jgeab, cu selectarea fragmentelor de aur liber și a metalelor grele (magnetit, sfen/titan, pirită, etc.); recuperarea fracției grele și a aurului liber; depunerea aluviunilor rezultate din procesul de separare gravitațională aproximativ în aceleași zone din care au fost prelevate. Draga de prelevare prin aspirație va fi acționată electric (optional diesel) și va avea o capacitate de procesare de 1-3 mc/h; raportul apa/aluviuni este de cca. 1/1.

Draga mobilă va fi prevazută cu un furtun flexibil. Sorbul va fi prevăzut cu o sită cu ochiuri de 4-5 mm. Jgheabul/șaitrocul va avea o lungime cuprinsă între 5-8 m și lățimea de circa 0,5 m. Acesta va fi montat cu înclinare, pe un cadru metallic prevăzut cu roți și/sau pe un minitrasportor prevăzut cu șenile. Peste acesta se va pune o pătură de lână sau un covor din cauciuc prevăzut cu striații peste care trec aluvuiunile colectate,scrie ziarulunirea.ro