Livrările de PC-uri la nivel global au crescut neașteptat în primul trimestru
Sectorul computerelor personale (PC-uri) a crescut neașteptat în primul trimestru, după ce anul trecut problemele economice din Europa și deficitul aprovizionării cu componente au tras în jos piața. Un număr tot mai mare de consumatori se reorientează către alte tipuri de dispozitive, precum smartphone-uri și tablete.
Livrările de PC-uri au avansat cu 1,9%, la 89 milioane de unități, față de așteptările analiștilor privind un declin de 1,2%, potrivit firmei de cercetare Gartner. O altă firmă de cercetare, IDC, a raportat, de asemenea, o creștere neașteptată în primele trei luni ale anului, transmite Bloomberg. Avansul pieței sugerează că piața PC-urilor depășește efectele crizei datoriilor din Europa și deficitul de hard disk-uri, cauzat de inundațiile de anul trecut din Thailand. Totuși, aprovizionarea insuficientă cu hard disk-uri a crescut dificultate retailerilor în a derula promoții agresive și de a atrage cumpărătorii cu buget mai redus, potrivit Gartner.