Liviu Dragnea: Legea prevenirii, publicată în Monitorul Oficial, va da o mai mare libertate companiilor
Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marți, că Legea Prevenirii sau a prevenției, adoptată de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial, el apreciind că acest act normativ va da o mai mare libertate companiilor.
„Din acest moment, inspectorii instituțiilor statului cu atribuții în control nu vor mai putea aplica amenzi în mod automat pentru o serie de aproximativ 400 de contravenții din 71 de acte normative ce intră sub cupola Legii Prevenirii, ci vor fi obligați să aplice un plan de conformare cu o durată maximă de 90 zile, timp în care contribuabilii vor putea pune lucrurile în ordine, așa cum prevede legea”, a scris Dragnea pe Facebook.
El a arătat că neregulile găsite și îndreptate în timpul controlului nu vor fi trecute pe planul de conformare.
„Sunt convins că acest act normativ, pe care l-am promis în campania electorală, va da o mai mare libertate companiilor și, în consecință, va conduce la dezvoltarea mediului de afaceri”, a mai scris Dragnea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro