Litoralul Vestului: Lacul cu plajă și nisip fin atrage peste 100.000 de turiști în fiecare an | GALERIE FOTO
Lacul Ghioroc din județul Arad, supranumit și “Litoralul Vestului”, este vizitat de peste 100.000 de turiști în fiecare an, care sunt atrași de plaja cu nisip fin, pe care au fost plantați și palmieri, astfel că are un aspect exotic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cel puțin 21 persoane au decedat, iar zeci au fost rănite, după un dublu atentat cu bombă care au avut loc luni dimineață în centrul orașului Kabul, în apropierea sediului serviciului de informații afgan și a unui minister, au anunțat autoritățile, informează site-ul cotidianului The Guardian.
Mohammad Mousa Zahir, directorul Spitalului Wazir Akbarkhan, a declarat că mai multe persoane rănite în urma exploziilor sunt tratate în această unitate medicală.
Dawood Amin, șeful Poliției din Kabul, a transmis că în zona Shashdarak, unde a avut loc prima explozie, se află și câteva reprezentanțe străine. Ulterior, o a doua explozie s-a produs în fața sediului Ministerului de Dezvoltare Urbană.
Citește continuarea pe www.mediafax.ro